Primăria Comunei Baru, județ Hunedoara, România

Evaluare utilizator: 2 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Arhivă evenimente 2018.

Comuna Baru, jud. Hunedoara, România.

 

Luna Decembrie 2018 

Spectacol în cinstea sărbătorilor atestării documentare a comunei Baru şi a centenarului României Mari.

Finalizarea concursului "Arc peste timp".

 


 

Luna Noiembrie 2018 

Organizarea şi desfăşurarea activităţii cultural educative "Arc peste timp".

Pregătirile pentru sărbătoarea centenarului României şi a celor 600 de ani de atestare documentară ale Comunei Baru continuă.

 


 

Luna Octombrie 2018 

Referendumul din 7 Octombrie 2018.

 

         Buletinul de vot pentru Referendumul naţional din data de 7 octombrie 2018 cuprinde doar întrebarea "Sunteţi de acord cu Legea de reviziure a Constituţiei României în forma depusă de Parlament"?

         Această "revizuire" vine să corecteze şi să expliciteze formularea interpretabilă a actualei exprimări a Constituţiei, de forma:

(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor...

(ce va rămâne valabilă dacă votezi "NU" sau nu te prezinţi la vot şi cvorumul referendumului va fi sub pragul legal care, de exemplu, în cazul unui referendum anterior a fost de 7.403.836 voturi "pentru" şi referendumul nu a fost validat chiar dacă au fost şi 943.375 voturi "contra" - prezenţa la vot fiind de 46,24%)

în forma:

(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.

(ce va deveni valabilă, va modifica Constituţia în forma respectivă dacă votezi "DA" în condiţiile în care se întruneşte un număr de peste "5.675.249 + 1" participanţi la vot, din care minim 4.729.487 să fie voturi valabile şi minim 2.364.744 voturi să fie "DA" pentru a permite modificarea Constituţiei în forma propusă).

         În sprijinul informării corecte vă amintim că, în Codul Civil Român acest lucru era reglementat corespunzător, de forma: Cartea a II-a - Despre familie, Titlul I – Dispoziţii generale, Art. 258 – Familia, (1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită întresoţi, pe egalitatea acestora, precum şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea şi educarea copiilor lor. (2) Familia are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului. ... (4) În sensul prezentului cod, prin soţi se înţelege bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorieArt. 259 – Căsătoria, (1) Căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în codiţiile legii. (2) Bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători în scopul de a întemeia o familie.

            La care se adaugă şi libertăţile patrimoniale ce nu împiedică în nici un fel drepturile oricărei persoane, indiferent de "orientările" sale de a beneficia de toate facilităţile, drepturile şi obligaţiile de a fi cetăţean român...

            Inclusiv în acord cu "Declaraţia Universală a Drepturilor Omului" (cu referire expresă la: 1. Dreptul la democraţie, 2. Drepturile omului sunt protejate de lege corelat cu 3. Suntem cu toţi egali în faţa legii, 4. Dreptul de a căuta un loc sigur în care să trăieşti corelat cu 5. Libertatea de a ne muta, 6. Fiecare adult are dreptul de a se căsători şi de a avea o familie dacă vrea acest lucru, bărbaţii şi femeile având aceleaşi drepturi când sunt căsătoriţi şi când sunt divorţaţi 7. Toate fiinţele se nasc libere şi egale, finalizând cu 8. Nimeni nu poate să îţi ia drepturile tale umane).

         Deci, este evident că interpretările trebuie eliminate, în funcţie de părerea reală a fiecăruia dintre noi. Subliniez (autorul acestei postări, care nu implică în nici un fel părerea oficială a Primăriei Comunei Baru, obligată la neutralitate de statutul de Autoritate Publică)  că, drepturile reale ale oricărui cetăţean nu sunt afectate indiferent de decizie, de rezultatul referendumului atât timp cât ele sunt susţinute de exprimarea părerii noastre, a tuturor, prin prezenţă la vot. Lipsa la vot va permite doar ambiguităţi ce, cândva pot fi "plătite" dacă nu este exprimată o poziţie clară, certă, palpabilă, consemnată în cel mai important act legislativ al unei ţări, Constituţia. Şi, asta, tocmai pe principiul democaţiei şi exprimării acesteia care ţine şi de procedură şi nu neapărat de realitate (şi există "experienţe româneşti" în acest sens).

         Deci,

         Votezi "DA" sau "NU" vino la vot pentru a se împlini cvorumul de valabilitate!

Surse web pentru informare suplimentară: www.da.referendumpentruromania.ro.

 

01 Octombrie 2018

Baru, o comunitate care evoluează permanent.

 

         Eforturile autorităţii locale, ale comunităţii comunei noastre, nu au cum să treacă neobservate. Titlul promovării noastre în mass-media, chiar de la startul acestei luni, a fost:

Comuna care nu a mai aşteptat bani de la Guvern.

Cum a introdus apă curentă şi canalizare.

            Şi, este vorba despre un interviu cu edilul comunei noastre, dl. Daniel Răducanu, care prezintă ceea ce s-a realizat şi cum s-a realizat. Faptele vorbesc de la sine...

            Detalii ample despre acest subiect puteţi citi şi în materialele puse la dispoziţie pe "Press Hub" - click pe acest link.

            Pentru vizualizarea ştirii şi a articolului descriptiv de la Digi TV puteţi utiliza link-ul de mai jos.

 

            Reportaj Digi TV (digi24.ro) - click pe link pentru vizualizare!

 


 

Luna Septembrie 2018 

 

23 Septembrie 2018

O analiză a faptelor

  

         Din anul 2004 comunitatea din Baru a beneficiat de accesul la 9,4 milioane de euro, fiind astfel finanţate lucrările de alimentare cu apă şi de extindere a reţelelor de apă şi canalizare, reabilitarea drumurilor, renovarea şi dotarea căminelor culturale, înfiinţarea şi dotarea grădiniţei cu program prelungit (ce se va finaliza la începutul anului viitor) toate din spaţiul administrativ al comunei Baru.

         La acest moment deja s-au accesat noi fonduri pentru achiziţionarea şi instalarea echipamentelor pentru siguranţa comunităţii locale din comuna Baru, în derulare fiind proiecte în valoare totală de 3,8 milioane de euro.

         Sumele accesate depăşesc net sumele acordate de la Guvern, dovedind că dezvoltarea comunei Baru se bazează aproape exclusiv pe proiectele finanţate din fonduri europene, comuna ajungând prima unitate administrativă din Zona 5 Vest privind gradul de eligibilitate şi finanţare din fonduri europene.

         Conform declaraţiilor primarului comunei Baru, dl. Daniel Răducanu, proiectele europene sunt cele mai sigure proiecte care pot fi implementate, fiind cele mai accesibile surse de finanţare pentru localitate/ comunitate.. De remarcat este faptul că pârghiile de control menţinute de finanţator sunt un fel de asigurare în ceea ce priveşte calitatea lucrărilor, lucru ce concură suplimentar la succesul eforturilor de implementare a finanţărilor europene.

 

         Legături media:

         Presshub.ro: Cum a reuşit comuna hunedoreană Baru să se dezvolte fără să depindă de bunăvoinţa guvernelor: proiecte cu bani europeni, aproape 10 milioane de euro.

 


 

15 Septembrie 2018

Baru se pregăteşte de sărbătoarea celor 600 de ani de atestare documentară.

 

600 de ani, 600 de cuvinte.

 

Medalie 600 ani Baru

 

        Comunitatea noastră împlineşte 600 de ani, înscrişi în hârtiile vremurilor, atunci în anul de graţie 1418. 600 de ani ce nu se compară cu aproape veşnicia bunilor şi străbunilor noştri ce sunt pe aici dintotdeauna.

        Dar, acest "600" este doar o cifră, pentru că fiecare din noi ştie că nu anii din viaţa noastră sunt cei care contează ci viaţa noastră din acei ani. Şi pe aici, pe aceste meleaguri, oamenii şi-au trăit viaţa până la lacrimi, ştiind că ceea ce faci pentru tine dispare odată cu tine şi ceea ce faci pentru credinţă, familie şi patrie rămâne pentru eternitate.

        Acest "600" înseamnă şi tradiţie... În atâţia şi atâţia ani tradiţia s-a dovedit a fi valoarea aproape absolută, cea care persistă şi traversează timpurile, cea care rămâne neschimbată şi care poate renaşte întotdeauna, în pofida vânturilor schimbătoare, de acestea aduc viaţă sau aduc năpastă.

        600 de ani, răzbind prin istorie, cu arma aproape, cu plugul în mâini şi cu credinţa-n suflet, dovedind perenitatea principiilor noastre, ale celor de aici. Principii din care se remarcă dragostea neţărmurită faţă de sângele familiilor noastre, faţă de sângele neamului nostru cel românesc, faţă de pământul pe care călcăm şi care ne-a asigurat traiul nostru cel sănătos, credinţa şi iubirea de Dumnezeu, de părinţii care ne-au dat viaţă şi de copiii în care ne-am pus speranţele, cărora le lăsăm zestrea noastră.

        Numai astfel, fiecare familie, fiecare loc, fiecare popor are o tradiţie, un regat interior, un suflu al timpurilor vechi şi noi ce se regăsesc acum, în fiecare din noi şi vrem să fie duse mai departe. Tradiţia este eternul "a fi" al nostru, al celor de pe aceste meleaguri.

        Chezăşie stau cei 600 de ani de atestare documentară, cei 600 de ani în care comunităţile de pe meleagurile Barului au păstrat aceleaşi tradiţii şi, mai presus de toate, cu ideile de patrie, familie şi credinţă, care se datorează fiecăruia dintre bunii şi străbunii noştri, fiecăruia dintre noi, fiecărui copil al nostru ce va duce mai departe tot ceea ce ne reprezintă, spre următoarea sută de ani de sărbătorit, a noastră şi a României noastre.

        La mulţi ani Baru, la mulţi ani oameni ai Barului!

 ***

        Şi sărbătoarea noastră, a fiecărui centenar de atestare, se întâlneşte acum, prin voia lui Dumnezeu, cu sărbătoarea centenarului României noastre. 100 de ani care, de fiecare dată, ne vor scufunda în istorie, rămânând deasupra acesteia.

        100 de ani ce înseamnă o viaţă de om, lungă şi prosperă, cu bune şi cu rele, o viaţă care oferă omului puterea de a descoperi multe din adevărurile permanente ale vieţii, oferind de fapt principiile care fac pe acel om şi pe cei de lângă el să traverseze orice îi oferă timpul ce a trecut şi cel ce vine.

        Aşa, ca şi cu noi, stau lucrurile şi cu ţărişoara noastră, cu România noastră, ce a trăit deja o viaţă de om, viaţa tuturor românilor ei, care nu au acceptat viaţa după cum au cerut-o cei din jur, făurindu-şi-o singuri, cu bune şi cu rele, având la bază, ca şi noi, cei de pe aici, familia, credinţa şi patria.

        România noastră este locul unde suntem iubiţi, locul de care le va fi dor oriunde se vor duce cei dragi nouă, pribegi, năpăstuiţi sau cuceritori.

        România sunt eu, eşti tu, e tot ceea ce iubim, tot ceea ce visăm, tot ceea ce va fi când noi nu vom mai fi. Prin urmare România este ca şi copilul nostru, ceea ce avem mai drag şi cel ce duce mai departe toate speranţele noastre.

 

        La mulţi ani români! La mulţi ani România!

 


 

Luna August 2018 

 

17 August 2018

 

Lucrările de modernizare ale comunei Baru continuă

  

         În comuna Baru, prin echipa Primăriei comunei, eforturile se concentrează pe lucrările de investiţii de importanţă majoră pentru bunăstarea locuitorilor comunei. Chiar dacă aceste proiecte, şi derularea lor, necesită fonduri însemnate, echipa Primăriei sub sprijinul şi coordonarea Primarului Răducanu Daniel, reuşeşte să găsească finanţările necesare din fonduri europene, din subvenţii şi/ sau alte surse de finanţare, propulsând permanent mersul evenimentelor spre finalizarea completă a fiecărui proiect propus fie ca angajament, fie ca necesitate.

         Proiectele de modernizare e se derulează la acest moment în comuna Baru sunt concentrate în primul rând pe infrastructură, reţelele de apă şi canalizare (care vor fi finalizate în procent de peste 95%), finalizarea construirii grădiniţei cu program prelungit şi a căminelor culturale din toate localităţile aparţinătoare comunei, precum şi instalarea unui sistem de monitorizare video destinat creşterii siguranţei locuitorilor.

 

         Legături media:

Replica HD: Investiţii în comuna Baru. (legătură alternativă)

 


 

1 August 2018

A 13-a ediţia "Aristoteles Workshop"

  

         Pe parcursul acestei luni (1 - 31 august) are loc la Baru Mare "festivalul" internaţional de film documentar "Aristoteles Workshop", în complexul Universităţii Babes Bolyai din localitate.

 

         Legături media:

Aristoteles Workshophttps://www.aworkshop.org/2018/04/02/aristoteles-workshop-lanseaza-live-pe-cinepub-a-13-a-editie-invitat-special-ursul-de-aur-berlinale-2018/

 


 

Luna Iulie 2018

25 Iulie 2018

Centenarul Unirii

şi

Satele Unite ale României la Comuna Baru, jud. Hunedoara.

 

Legături media:

"Cronica Văii Jiului" - Satele Unite ale României la Baru Mare.

"Replica" Info HD - Baru Mare la centenar.

"Observator" Antena 1 - Sărbătoare centenară la Baru Mare.

 


 

14 Iulie 2018

Alergare/ Duatlon San Montan, ediţia a V-a

         În comuna Baru, în zona Sălii de sport - Pompieri, la circa 1 km de sediul Primăriei COmunei Baru, va avea loc startul acestei întreceri. Activitatea va începe cu alergare (ora 10:00), programul fiind reprezentat de un semimaraton pe traseul Muncel - Bărişor, pe o distanţă de aproximativ 23 km, cu 1.000 de metri diferenţă de nivel, urmat de un cross de 7 km în cadrul comunei Baru şi, finalizat, cu o cursă a copiilor.

         Proba de duatlon va începe la ora 15:00, traseul fiind reprezntat de o buclă de aproximativ 6,5 km, ce va fi parcursă în alergare şi de rei ori cu bicicleta.

         Se poate concura la nivel individual sau ştafetă.

         Echipamentul este obligatoriu, unde este cazul fiind necesară bicicleta MTB şi casca de protecţie.

         Kitul de participare este reprezentat de: cip concurs (se returnează la sosire), număr, băutură energizantă, baton cereale, produse farmaceutice, o porție de mâncare la ceaun, o bere cu sau fără alcool, un buff pentru primii 120 înscriși plătitori, următorii 100 primind un breloc. Pentru ridicarea kitului, persoanele interesate sunt rugate să aibă asupra lor cartea de identitate (sau un document echivalent din care să rezulte identitatea).

         Echipament recomandat: încălțăminte trail running, îmbrăcăminte pentru alergare din materiale sintetice, șapcă / buff pentru acoperirea capului (ultimii 4km ai traseului Muncel-Bărișor îi veți străbate la ora prânzului și vă veți afla în câmp deschis, nefiind feriți de razele soarelui). De asemenea, cursele de cross și duatlon vor avea loc pe un traseu în care veți fi expus permanent la soare. Pe traseul de semimaraton Muncel-Bărișor există 3 puncte de revitalizare, iar pe de cross și duatlon există un punct de revitalizare (plus cel de la finish), astfel bidonul cu apă nu este absolut necesar, dar poate fi util. Punctele de hidratare de pe traseu vor avea: apă, băutură isotonică, fructe, glucoză, dulciuri !

         Contribuție participare: Până în 8 iulie – 50 lei, după 9 iulie, inclusiv la fața locului – 70 lei. Contribuția permite participarea la una dintre competiții (alergare sau duatlon). Pentru participarea la ambele competiții ale zilei se va plăti în plus 30 de lei – primindu-se un singur kit de participare. Nu se permite participarea la ambele probe din cadrul aceleiași competiții (gen cross și semimaraton sau duatlon individual și ștafetă). Contribuția de participare la proba de duatlon ștafetă este de 80 de lei până în 8 iulie sau 100 de lei după 9 iulie – fiecare dintre cei doi componenți ai ștafetei primind câte un kit de participare. Persoanele care au împlinit 60 de ani beneficiază de înscriere gratuită Cursa copiilor - înscriere gratuită în ziua concursului Contribuția de participare nu se returnează. În cazul în care nu puteți participa atunci puteți lăsa pe altcineva în locul dvs. Dacă nu transmiteți nimănui contribuția atunci veți primi kit-ul de participare care vi se cuvine.

         Plata: Prin transfer bancar în contul RO51RNCB0165131417960001 - BCR Petroșani, beneficiar Asociația San Montan, CUI 31274022, mentionați numele participantului. După plată vă rog trimiteți ordinul de plată scanat la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.Prin numerar la fața locului sau prin intermediul membrilor Asociației San Montan.

         Contact: Erika - 0723728624, Dana - 0726785777, Csaba - 0726241980, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., Radu - 0723645955, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

         Cei care doresc sa participe sunt rugați sa se înscrie folosind formularul de înscriere corespunzător probei.

 

 


 

2 - 8 Iulie 2018

Balkan Caver's Camp (Tabăra Balcanică de Speologie) 2018

Baru, Romania.

 

Legături media:

"Balkan Camp" - Balkan Camp - Baru Mare, Romania.

"Replica HD" - Speologi din întreaga lume s-au adunat la Baru Mare.

"Replica HD" - Congres Naţional de Speologie la Baru Mare.

 


 

         Luna Mai

         29 Mai 2018

Staţie de încărcare electrică pentru vehicule la Baru

         A fost inaugurat primul punct de încărcare pentru vehicule electrice în comuna Baru, prima de acest fel din judeţul Hunedoara. Scopul principal este reprezentat de susţinerea trecerii la transportul electric şi de diminuare a amprentei "de carbon", firma care a sprijinit acest proiect ("Euroelectric" S.R.L.) fiind şi producător de astfel de staţii electrice.

         Aceste staţii electrice sunt destinate fie amplasamentului în propria gospodărie, pentru uz propriu/ privat (la valori ce pleacă de la 600 EUR, preţul final fiind funcţie de puterea ce se solicită pentru alimentare, precum şi alţi parametri specifici), dar pot fi şi amplasate în staţii publice de încărcare, showroom-uri, pentru firmele mici şi mijlocii.

         Acest mod de deplasare, cu ajutorul vehiculelor electrice, din calculele operatorului, este unul deosebit de economic, costurile ajungând undeva la 1 leu pe kilometru, la jumătate de preţ faţă de cele mai economice modele pe benzină, motorină, inferior chiar şi deplasării cu motoare alimentate cu GPL.

         Din acest motiv există toate elementele necesare pentru a sprijini orice tip de acţiuni în această direcţie, exemplul principal fiind dat chiar de la nivelul unei localităţi din mediul rural.

 

         Legături media: Replica HD - Staţie de încărcare electrică pentru vehicule la Baru. (legătură alternativă)

 

 


 

         12 Mai 2018

Adoptarea declaraţiei de unire cu Republica Moldova.

Comunitatea locală a comunei Baru s-a reunit la Casa de Cultură din localitate pentru a prezenta, în cadru festiv, decizia Consiliului Local al Comunei Baru, care a adoptat "Declaraţia de Unire a României cu Republica Moldova".

Propunerea a fost lansată chiar de primarul comunei Daniel Răducanu, coroborat cu iniţiativa Asociaţiei "Dacii Liberi", care, prin atitudine şi acţiune, a subliniat semnificaţia anului centenar în care ne aflăm.

La evenimentul care a marcat prezentarea publică a documentului, au participat şi prefectul judeţului Hunedoara, Tiberius Fabius Kiszely, deputatul Lucian Heiuş şi alte persoane oficiale de la nivel local şi regional.

A urmat un spectacol prezentat de elevii Şcolii Generale din Comuna Baru.

 

Legături media:

InfoPrut - Comuna Baru, din judeţul Hunedoara, a adoptat o declaraţie de reunire cu Rep. Moldova.

Avântul liber - În anul Centenar, comuna Baru a adoptat hotărârea Unirii Basarabiei cu ţara.

10TV - Comuna Baru, Hunedoara, a adoptat Declaraţia de Unire cu Republica Moldova.

Dacii Liberi - Facebook - Prima comună din judeţul Hunedoara a semnat declara'ia de unire cu Republica Moldova.

Români MD - O nouă declaraţie de unire.

TVR Moldova - Comuna Baru din judeţul Hunedoara a adoptat o declaraţie de reUnire cu Republica Moldova.

Gazeta de Dimineaţă - Comunitatea din Baru a spus DA. Decizie istorică parafată prin semnătură şi suflet.

Romanian Global News - Unirea e tot mai aproape! Au fost semnate încă două Declarații de ReUnire ale R. Moldova cu România.