Primăria Comunei Baru, județ Hunedoara, România

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Experienţă instituţională.

         După aproape 12 ani de administraţie publică (la finele acestui an de graţie 2018, coroborat cu 18 ani în activitatea privată, anterioară experienţei "publice"), am ajuns la concluzia că este necesar un efort de autocoordonare a instituţiilor publice, în special a celor din administraţia publică locală, pe baza unui efort comun de colaborare. O colaborare în care fiecare "lucru făcut" de o administraţie publică să devină public şi folositor tuturor celorlalte, în cele mai clare detalii, chiar dacă celui care a muncit, investit etc în acea realizare i se vor aduce doar laude (eventual felicitări).

         Nu pot face politică şi nu este loc de politică în lumea faptelor. A venit vremea să trecem a fapte. Toţi cei care veţi parcurge aceste pagini apucaţi-vă de treabă! Va fi greu, "şefii" nu vă vor înţelege, susţine, sau altceva, dar este evident că trebuie făcut ceva în acest sens.

         Nu se poate altfel... Lumea privată este diversificată, funcţie de specificul activităţilor, dar lumea administraţiei publice reprezintă un singur stat... Nu pot exista, nu pot fi uzitate justificările lumii private la acest nivel de reprezentare! Lucru ce permite fără dubii acţiunea de tip unic, pe baza experienţei tuturor elementelor de manifestare în teritoriu ale acesteia.

         Mai mult, "beneficiind" de posibilitatea de comparare între lumi (cea privată şi cea publică) vă pot asigura cu toată responsabilitatea de faptul că lucrătorul public trebuie să fie net superior calitativ oricărui reper privat...

         Aşadar, beneficiind de suportul real şi palpabil al aleşilor acestei primării, lansez realizarea unui adevărat şi palpabil ghid al lucrătorului TIC în administraţia publică.

1. Compendiu legislativ website administraţie publică locală.

 

Notă realizator:

Scop:

Realizarea de materiale utile îndeplinirii sarcinilor lucrătorului din administraţia publică locală.

Justificare:

De-a lungul timpului au fost realizate numeroase ghiduri dar Asociaţia Naţională a Informaticienilor din Administraţia Publică (ANIAP - http://www.aniap.ro/) a deschis drumul realizării unui "Compendiu legislativ" care a relevat importanţa majoră a activităţilor

Hăţişul prevederilor legislative obligă lucrătorul în administraţia publică locală să simtă nevoia de uniformitate, de comparabilitate şi, mai ales, de portabilitate a eforturilor sale, stăpânirea tuturor parametrilor impuşi a fi rezolvaţi cu ajutorul tehnologiei informaţiei devenind o ţintă aproape imposibil de atins. Această "presiune operaţională" nu ţine cont de posibilităţile existente, de capacitatea personalului şi, într-o societate în care informatizarea a devenit unul din mulţi "foarte importanţi factori" ai bunului mers al administraţiei publice, este evident că acest relativ deziderat devine o preocupare deseori esenţială.

Pe de altă parte, transparenţa decizională, nu neapărat solicitată de prevederile legale în vigoare care urmăîresc doar prevenirea risipirii banului public, a corupţiei şi, abia în ultimul rând urmărind întărirea încrederii în sistemul democrat, acea transparenţa reală, necesară, mult extinsă posibilităţilor unei persoane strict axată pe rezolvarea problemelor de administraţie publică locală de zi cu zi, intervine decisiv în zona preocupărilor lucrătorului din administraţia publică, complicându-i existenţa, expunându-l fără rost interpretărilor "pueril intenţionate" din jurul actelor administrative.