ROMÂNIA JUDEŢUL HUNEDOARA, COMUNA BARU, CONSILIUL LOCAL
Baru,str.”Prof. Dr. Şt Gârbea” nr.222,Tel. 0254/778003; fax 0254/778398
E-maiI:Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
HOTĂRÂREA NR. 25 /2017 (HCL 25 2017)
privind aprobarea vânzării unor imobile, proprietatea privată a comunei Baru
Consiliul Local al Comunei Baru, Judeţul Hunedoara,
având în vedere
1. proiectul de hotărâre înregistrat sub nr.69/28/20.02.2017, iniţiat de primarul comunei, cu privire la aprobarea vânzării unor imobile, proprietatea privată a comunei Baru;
2. expunerea de motive care însoţeşte proiectul de hotărâre;
3. raportul compartimentului de resort pentru proiectul de hotărâre, înregistrat sub nr. 70/28/21.02.2017;
4. raportul comisiei pentru dezvoltare economico-socială, buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat, urbanism şi realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, servicii şi comerţ a consiliului local, înregistrat sub nr.71/27/23.02.2017;
ţinând cont de prevederile art. 1650-1745 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 36 alin.(l), alin.(2) lit.b, alin.(5) lit b, art. 45alin.(3), art.115 alin.(l) litb şi alin.(3) şi art. 123 alin.(l) si alin.(2) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările si completările ulterioare,
hotărăşte:
Art.l. - Se aprobă şi se însuşeşte valoarea din raportul de evaluare pentru imobilele teren în suprafaţă de 15.498 m2 şi construcţie în suprafaţă de 328 m2, proprietatea privată a comunei Baru, situate în satul Baru(zona fostei balastiere), înscrise în CF nr.61988, număr cadastral 61988, întocmit de Herbei Roxana-Claudia PFA, expert evaluator proprietăţi imobiliare, prevăzut in anexa nr.l care face parte integranta din prezenta hotărâre.
Art.2. - Se aprobă vânzarea prin licitaţie publică cu ofertă în plic a imobilelor prevăzute la articolul 1.
Art.3.- Se aprobă caietul de sarcini privind vânzarea bunurilor prevăzute la articolul 1, conform anexei nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4. - Preţul caietului de sarcini se stabileşte in sumă de 1.000 lei.
Art.5. - Pragul de pornire la licitaţie este de minim 392.396 lei, stabilit conform raportului de evaluare de la art. 1.
Art.6. - Taxa de participare la licitaţie este de 100 lei.
Art.7. - Garanţia de participare la licitaţie se stabileşte în sumă de 20.000 lei.
Art.8. - Stabileşte comisia de licitaţie, având următoarea componenţă:
Preşedinte: Simion Daniel-Mircea - viceprimarul comunei;
Membri: Farcaş Irina - sef birou financiar-contabil, achiziţii publice, integrare europeană, protecţia mediului, deservire, compartiment urbanism şi amenajarea teritoriului, prevenire şi protecţie;
Bolea Silvia - inspector in aparatul de specialitate al primarului;
Salasan Silvia - inspector in aparatul de specialitate al primarului;
Luca Vasile - consilier local;
Secretar, fără drept de vot: Revitea Cornel - inspector in aparatul de specialitate al primarului;
Membru de rezervă: Grecea Laura-Irma - consilier local.
Art.9 - Se mandatează domnul Răducanu Daniel, Primarul Comunei Baru, să încheie contractul de vânzare - cumpărare cu câştigătorul licitaţiei.
Art.10. — Prezenta hotărâre poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile legii.
Art.l 1. — Prezenta hotărâre se comunică: Prefectului Judeţului Hunedoara, Primarului Comunei Baru, persoanelor prevăzute la articolul 8 şi biroului biroului financiar-contabil, achiziţii publice, protecţia mediului, deservire, urbanism şi amenajarea teritoriului, prevenire şi protecţie.
Baru, 24.02.2017
Vot deschis; Număr consilieri în funcţie:! 1; Cvorum: 11; Voturi pentru:! 1; Voturi împotrivă:0; Abţineri:0.
Preşedinte de şedinţă, Dumitrescu Angeţa-Elisabeta
Contrasemnează, Secretar, Camelia-Simona Becus
RAPORT DI EVALUARE A PROPRIETĂŢILOR IMOBILIARE TIP CONSTRUCŢIE SI TEREN
1. EVALUATOR Dr. Ing, HERBEI ROXANA CLAUDIA - Autorizaţie nr. 16906/2004
Firma • PFA HERBEI ROXANA CLAUDIA Telefon: 0726291092
2. CLIENT PRIMĂRIA COMUNEI BARU
Adresa ■ Str. Proî. Dr. Ştefan Garbea, nr. 222
■ Localitate: BARU, comuna BARU
■ Judeţul HUNEDOARA
DESTINATARUL
RAPORTULUI PRIMĂRIA COMUNEI BARU
3. PROPRIETATEA
EVALUATA Proprietate compusa din:
TEREN; St = 15498 mp CONSTRUCŢIE: Sd = 328 mp; Su = 273
Proprietar PRIMĂRIA COMUNEI BARU
Adresa proprietăţii * Localitate: BARU, comuna BARU
* Judeţul HUNEDOARA
VALOAREA DE PIAŢA ESTIMATA PRIN METODA COMPARAŢIILOR DE PIAŢA
TEREN 381.668 LEI (84.941 EURO)
VALOAREA DE PIAŢA ESTIMATA PRIN METODA COSTULUI Dl
RECONSTRUCŢIE
CONSTRUCŢIE 10.728 LEI (2.372 EURO)
VALOARE TOTALA CONSTRUCŢIE SI TEREN 392.396 LEI (87.313 EURO)
VALORILE NU CONŢIN TVA
EVALUATOR
HERBEIROXANA CLAUDIA Autorizaţia nr. 16906/2004 Evaluator proprietăţi imobiliare
5. BAZA DE EVALUARE Determinarea valorii de piaţă
SCOPUL EVALUĂRII Estimarea valorii de piaţa a proprietăţii imobiliare
DATA DE REFERINŢA A EVALUĂRII 16*02.2017
CURS DE SCHIMB
REFERINŢA 1 EURO = 4,5226 RON
6. DATE PRIVIND DREPTUL DE PROPRIETATE • Terenul este înscris in CF nr. 61988.
7, SITUAŢIA ACTUALA A IMOBILULUI Domeniul Privat al Comunei Bara.
8. Zona periferica a Comunei Baru
ARTERE IMPORTANTE DE CIRCULAŢIE IN APROPIERE * Auto:BN66.
■ Feroviar: Gara.
■ Calitatea reţelelor de transport: asfaltat.
CARACTERUL EDILITAR AL ZONEI Tipul zonei * Comuna.
In zona se afla
■ Reţea de transport in comun in apropiere.
UTILITATI EDILITARE ■ Reţea urbana de energie electrica: existenta. * Reţea urbana de apa: existenta.
■ Reţea urbana de telefonie: existenta.
■ Reţea urbana de gaz: existenta.
9. DESCRIEREA ZONEI DE AMPLASARE
AMBIENT ■ Trafic automediu
CONCLUZIE PRIVIND ZONA Dl AMPLASARE Zona periferica a comunei, amplasare favorabila. Dotări si reţele edilitare foarte bune. Poluare medie. Ambient civilizat.
DESCRIEREA CONSTRUCŢIEI SI TERENULUI.
BILANŢUL DE SUPRAFAŢA Proprietate compusa din:
TEREN: St -15498 mp CONSTRUCŢIE: Sd = 328 mp; Su - 273
DESCRIERE
TERENULUI ■ Terenul are o forma regulata.
■ Terenul are acces Ia următoarele utilitati: apa, canalizare, energie electrica, gaz. Aceste utilitati se afla in imediata apropiere a terenului evaluat.
■ Terenul este construibil si liber de sarcini.
■ Terenul este împrejmuit cu gard de beton.
■ In partea de vest a terenului se afla un drum neasfaltat care facilitează accesul la teren.
DESCRIEREA
CONSTRUCŢIEI * Platforma betonata.
■ Pereţi stâlpi beton si beton turnat.
■ Acoperiş ferme metalice 7 buc. 40x40 prinse cu U80-12 bucx24*6 m + tabla cutanata.
■ H= 3,4 m.
■ Tamplarie metalica.
* Starea construcţiei: satisfacatoare.
ANALIZA PIEŢEI IMOBILIARE
DEFINIREA PIEŢEI SI SUBPIETEI * Piaţa proprietăţilor imobiliare tip terenuri.
NATURA ZONEI * Zona rezidenţiala si industriala.
■ Din punct de vedere edilitar: zona in scădere.
* Din punct de vedere economic: zona in scădere.
OFERTA DE
PROPRIETĂŢI
SIMILARE ■ Dezechilibru intre OFERTA SI CERERE
C ERERE A DE PROPRIETĂŢI SIMILARE ■ Dezechilibru intre OFERTA SI CERERE
ECHILIBRUL PIEŢEI (RAPORTUL CERERE/OFERTA) ■ Dezechilibru intre OFERTA SI CERERE
CQ]
PRI
PR( VCL UZI SI TENDINŢE VIND PIAŢA 1PRIETATII ■ Dezechilibru intre OFERTA SI CERERE REZULTA: posibilitatea scăderii preţurilor.
n. EVALUARE
REGLEMENTARI SI CADRUL LEGAL
Standardele de ANEVAR 2016
Evaluare
SEV100 - Cadru general
SEV 101 - Sfera misiunii de evaluare
SEV 103 - Raportarea evaluării
SEV 230 - Drepturi asupra asupra proprietăţii imobiliare SEV 310 - Evaluări ale drepturilor asupra proprietăţii imobiliare pentru garantarea împrumutului GEV 520 - Evaluarea pentru Garantarea împrumutului Glosar 2016
Abordarea metodologica a unor definiţii si termeni din IVS 2013, in interpretarea ANEVAR
15. CEA MAI B UNĂ UTILIZARE
Conceptul de cea mai buna utilizare reprezintă alternativa de utilizare a proprietăţii selectata din diferite variante posibile care va constitui baza de pornire si va genera ipotezele de lucru necesare aplicării metodelor de evaluare in capitolele următoare ale factorii
Cea mat buna utilizare - este definită ca utilizarea rezonabilă, probabilă şi legală a tanti teren liber sau construit sau a mei construcţii care este fizic posibila, fundamentată adecvat, fezabilă financiar şi are ca rezultat cea mai mare valoare.
Cea mai bună utilizare este analizată uzual în una din următoarele situaţii: o cea mai bună utilizare a terenului liber o cea mai bună utilizare a terenului construit.
Cea mai bună utilizare a unei proprietăţi imobiliare trebuie să îndeplinească patru criterii. Ea trebuie sa fie: o permisibilă legal o posibila fizic o fezabilă financiar o maxim productivă
Practic, ţinând cont de tipul clădirii şi de amplasarea acesteia, cea mai bună alternativă posibilă pentru proprietatea evaluată este cea de proprietate imobiliară teren si construcţie. Prin prisma criteriilor care definesc noţiunea de C.M.B.U. aceasta abordare: o este perntisibilft legal; o îndeplineşte condiţia de fizic posibilă, o este fezabilă financiar.
este maxim productivă se refera la valoarea proprietăţii imobiliare in condiţiile cetei mai bune utilizări (destinaţii).
13. A) ABORDAREA (EVALUAREA) PRIN METODA COSTULUI
TEREN
TEREN AMPLASAT IN INTRAVILAN
Suprafaţa totala teren 15.498_
Valoare de bâza teren la nivel de 1991 495
Corecţii
Intravilan 0,5
Amplasarea terenului in intravilan 0,5
Funcţiile economice ale localităţii 0,5
Acces la reţelele de transport
transport rutier 0,5
transport feroviar 0.5
Echiparea tehnico-edilitara a zonei
■ apa - canal 0,5
i energie etednca 0,5
[energie termica 0,5
'gaze naturale 0,5
telefonie 0
0,5
Caracteristicile geotehnice a terenului
Teren normat 1
(Compatibilitatea terenului cu Planul Urbanistic 1
'Poluare 0
Total corecţii (N) 7
1+N 8
VALOAREA TERENULUI Vbx(1 +N) (lei/mp) a»
Valoare teren la nivel de 1991 81,372,080
Indice de actualizare la nivel de 1994 8,373
Valoare teren fa nivel de 1994 513.868.426
Valoare $ in 1994 1.655
Valoare $ in 2017 42.279
Indice de actualizare 26
VALOARE ACTUALIZATA (ROL) 1,567.824.876
VALOARE TOTALA A TERENULUI (RON) 156.782
Valoare euro 4,5226
VALOARE TEREN IN EURO 34.666
VALOARE TEREN IN EURO/MP 2,24
CONSTRUCŢIE
Denumire
CONSTRUCŢIE
Amplasament ioc, Baru Mare, jud. Hunedoara
Data PIF *942 1 1 1 1
2. CARACTERISTICI TEHNICE
!Tpi raistnjdiel Construcţie
Regim de înălţime
Arie utila (Au)mp 250,00
Aria desfasurata (Ad) mp 323,00
Aria construita (Ac) mp 300,00
înălţime medie (m) 4,0O
3. DETERMINAREA COSTULUI DE BilOCUIRE BRUT
Metoda Evaluarea rapida a construcţiilor, Catalog Matrixrom Reevaluarea clădirilor
comparator unitare Catalog de reevaluare nr 124 'Val,. de înlocuire 350 lei/mp Ad
OmstnK^S | lei/hpAd 340 94%
Estimarea costului Instalat» Electrice îei/mpAd 10 3%
unitar ia nivel 01.01.1965 Instalat» sanitare îei/hpAd 0 3%
Instalaţii încălzire centrala lei/mp Ad 0
Total lei/mp Ad 350 100%
Corect»
- finisaj superior lei/mp Ad 0
- ventilate lei/mp Ad O
- echipamentul centralei termice lei/mp Ad 0
-CT lei/mp Ad 0
Preţ barem (Pb> lei/mp Ad 350
Determinarea costului de CIB = Pb x Ad x Kl x K2x{l-20/100}
înlocuire brut Kl-cf aviz ÎNCERC 1a data de 2016 29.567,142
! W K2-cf evol curs leu/euro 1
CIB (lei) 271.545 OB/hip<lei) 828
CIB (euro) #MN2 CIB/mp(euro) 183
Depreciere fizica 70 190.081
Depreciere funcţionala 25 67.886
Total depredere | 257.967
4. DETERMINAREA COSTULUI DE ÎNLOCUIRE NET
Determinarea «costului de CM=€IB - depreci er» CIN CIN/mp
Nocuire net (CIN) CINflef) 13.577 41
P-:. 3.002 9
Valoarea construcţiei {lei} 13.577 lei
Valoarea construcţiei {euro} 3.002 Eu
IBata 16-Feb-17
lOurseuro 4,5226
VALOAREA DE PIAŢA ESTIMATA PRIN METODA COSTULUI
TEREN 156.782 LEI (34.666 EURO)
CONSTRUCŢIE 13.577 LEI (3.O02 EURO)
VALORILE NU CONŢIN TVA
13. B) ABORDAREA (EVALUAREA) PRIN METODA COMPARAŢIILOR DE PIAŢA - TEREN
ESesnente de ccrniparafie Terenul evaluat Teren comp (oferta) Teren comp "B~ (oferta) Teren comp WC” (oferta)
DalAefertm, MNUAMIE2M7 IANUARIE 2017 MmJÂME2M7
; € . J
? corecţie pentru cisrti i CiiMD ăDpJ -5% -5% ~5%
4U5 -0,29 -0,10
Preţ devalizare negociat (Ettr® /mp) 4,75 5M IJt
Drept de proprietate Deplin Depin Depin Depin
< corecţie pentru dr. de pnsprklate (Euro/mp) 0% 0% 0%
0,00 0,00 0*00
|Pra| cossclşi: 'O^wpi 4,75 5L4S 1,90
\ Resîrktii fegale Fara Fara Fara Fara
^corecţie pentru rssrlrtetit lepie (Ewot mp) 0% .0% .0%
0,00 0,00 OM
;Fre| corectat (Eum / mp) 4,75 5,48 190
Condiţi de piaţi (dala vanzari) k piaţa k piaţa k plata la plata
; eorecfie pentru amâ. de pista (Euro /mp) 0% m 0%
0,00 OM 0,00
: Fref corectat {Euro / mp) 4,75 5,48 1,90
Locaizare intravilan Bani Mare extravilan Bani Mani intravilan Bani Mani extravilan Bani Mani
jcorecfk păstra focalizare (Euro/mp) 50% 0%, sm
2M 0,00 OJ95
Preţ corectat {Eura / mp) .743 5.48 2.85
Caracteristici fizice teren - suprafaţa (mp) 154» 165$.‘ ' 2600 1000
corecţie pentru cacacterâtics fizice (Euro /mp) 5% .. 0% : -3%
0,30 OM
Preţ corectat (Euro / mp) 7,48 5,48 2,70
; Utilităţile tehubo-sdititare disponibile ale . zonei . energie elec&a. gaze:canalizarerapa energie electica, gaze, canalizare, apa energie efecfica. gaze,, canalizare, apa nu
; corecţie pentru caracteristici fizice (Eur© /mp) 0% 0% 50%
om 0,00 148
Preţ corectat (Euro / mp) r _ 5,48 415
Deschidere mV tip de drum 10JO . 13$0 ■ 5,00 20,00
• corecţie pentru zonare (luro / mp) 0% 0% 209b
ftOff- OM 0,83
jBreţ corectat (Euro / mp) 7,48 5,48 498-.
Stare lemn iber Iber iber iber
jcmee|k peşin* stare teren (te / mp)
ş
! m 0% 0%
0,00 0,00 0,00
jPref corectat (Euro /'nap) 7r4B 4M
i Oorecfie totali biuti 2J3 i| 3,25
;€orecfie total bruta (% din preţul de vânzare) 55% 102%
^Fret corectat (Euro / mp) 5,48 7*48 W" 4,38
Suprafaţa teren exelosiv=
Valoare lei/Euro =
Valoare teren exclusiv =i
15.498,00 mp
4,5226
84.341 lEIXRD
Valoare teren rotunjit =|
echivalent •
84.M01EUR©
383.M9LEI
VALOAREA DE PIAŢA ESTIMATA PRIN METODA COMPARAŢIILOR DE PIAŢA
TEREN
381.668 LEI (84.941 EURO)
VALOAREA NU CONŢINE TVA
13. C) ABORDAREA (EVALUAREA) PRIN METODA COSTULUI DE RECONSTRUCŢIE - CONSTRUCŢIE
ABORDAREA PRIN METODA COSTURILOR
FISA DE CALCUL A VALORII CONSTRUCŢIEI
METODA COSTURILOR SEGREGATE
- suprafaţa teren aferent (mp)
- suprafeţajconstFuita (mp) Ac
- arie desfasurata (mp) Ad cca.
- arie uba (mp) Au
3« CALCULUL VALORII DE RECONSTRUCŢIE
fir. cit. UM Cant/mp Cost total Cost lucrare % in total Cost total lucrate
Ad in iei pe UM (leVmpAd) cost (-TVA 20%)
1 Excavaţi mc 0.2900 9588 27.55 1,3762% 7.530,33
■ 2 Umpluturi si compactări ne 0,0600 62.00 ■ - 3,72 0,1858% 1.016,80
± Hidroizolati si berari aferente mp oaooo 28lv49 18,14 0.9061% 4.958,27
\_ _4 Beton simplu in fundată mc 03300 452.90 58,76 2,9351% 16.061,07
1 '« Beton armat in structura mc 03910 2263,00 493,83 24,6677% 134.981,02
1 -.■'4 Scări si podeşte din beton ml 8,0580 185,08 5,25 0,2622% 1.435,00
| _7 Zidarii tac 0.1950 471,00 91,85 4,5878% 25.104,30
8 închideri si compartimentări mp 03090 98,90 30,28 1,5126% 8.277,08
| _9 Confedti metalce mp 0,0240 2080 18,48 0,9231% 5.051,20
18 Izolaţie protecţie terasa mp 03900 197.00 37,43 1,8697% 10.230.87
11 Termoizobt# conducte ml 8.1000 37,00 3,70 0,1848% 1.011,33
12 Tamplarie din lemn mg 0,0410 385.00 15,79 0,7885% 4.314,57
13 Tamplarie metafca mp 1,4003 16,80 23,52 1,1749% 6.428,80
U Geamuri armate kg 8,8410 70,80 2,87 0,1434% 784,47
15 Geamuri antiefractie mp 03860 195.80 36,27 1,8117% 9.913,80
16 Pardoseli dh beton mozaicat mp 05170 130,00 56,87 2,8407% 15.544,47
17 Pardoseli din beton simpb 8,2920 204,08 30,37 1,5169% 8 300,59
l 18 Tencuiei interioare 2,8360 8530 241,34 12,0555% 65.967,25
19 Zugrăveli interioare mp 25580 2250 51,88 2,5913% 14.179,44
20 Placari cu plad de faianţa interior mp 0,0520 65,40 2,08 0,1039% 568,53
21 Vopsitori interioare mp 1.4180 1 40,00 56,72 2,8332% 15.503,47
1 . 22 tencuiei exterioare mp 85500 , 13858 76,07, 3,7996% 20.791,10
23 Placaje exterioare mp 03439 ! 345,00 43,62 2,1786% 11.921,43
24 Trotuare din beton m 0,8454 ii»,00 5,18 0,2585% 1.414,5&
: 25 Alte berari de construct# mp 25880 8,88 28,63 1,4301%I 7.825,53
. 26 Branşament apa canal Ui 1,8000 21.20 21,20 1,0599% 5,794.67
; 27 Cotaane si legaturi sanitare ml 1,1.900 47,60 52,36 2,6255% 14.311,73
28 Obiecte si armaturi sanitare Ui 05120 2330 4,94 0,2467% 1.350,16
29 Branşament electric lei 1.8000 750 7,30 0,3646% 1.995J3
30 Cabluri, conductori, ţevi electrice mi 3,0500 658 19,83 0,9903% 5.418,83
31 Aparate ejecbrce Ui 1 20000 17.60 17,60 0,8791% 4.810,67
32 Corpuri de iluminat Ui £0044 11,30 1 11,35 0,5667% 3.101,02
33 Branşament gaze Ut 85800 2958 1 14,65 0,7318% 4.004,33
34 Coloane şi legaturi de încălzire ml 05008 5650 28,25 1,4111% i 7,721.67
35 Centrala termica gaze lei 1,0900 42,90 42,00 2,0980% 11.480,00
36 Corpuri de incalzire mg S.0080 10,60 53,00 2,6474% 14.486,67
37 ;Ake «nsţaiati comune 3,8000 0.00 8,17 0,4083% 2.234,25
38 Diverse, organiz., proiectare 15.9000 858 262,12 13,0435% 71.373,68
r . ' -■ cK_\_ '■ ■ -ţmf,.:- , ^ ~ V 2.0Î&94?.? 100,1)0% ’ *<>' M
TOTAL
0,00
3.100,69
4.158,22
0,QQ
'Ir. '■
199,53
Q,00
4. Valoarea de reconstrucţie totala (lei)
=T
Data PIF £
Vechime (Ani}|;?3&
m
47,678 lei
10.500 EU
5. STABILIREA GRADULUI DE UZURA
i* condiţii de exploatare mormăie ;
* starea tehnica j foarte proasta
5.1. Gradul de uzura fizica:
5.2. Neadecvare funcţionala
33.375! lei
iei
14.303
3.576
6. COST CONSTRUCŢIE
2.372 EUR
10.728 lei
7 EUR/MP
VALOAREA DE PIAŢA ESTIMATA PRIN METODA COSTULUI DE
RECONSTRUCŢIE
CONSTRUCŢIE
10.728 LEI (2.372 EURO)
VALOAREA NU CONŢINE TVA
8
14 DEFINIŢII, IPOTEZE SI CONDIŢII LIMITATIVE SI ALTELE 141 DEFINIŢII
» VALOREA DE PIAŢĂ
Valoarea de piaţă reprezintă snma estimata pentru care un activ sau o datorie ar putea fi schimbata, la data evaluării, intre un cumpărător decis si un vanzator hotarat, intr-o tranzacţie nepărtinitoare, după un marketing adecvat si in care părţile au acţionat fiecare in cunoştinţa de cauza, prudent si fara constrângere.
- COST DE ÎNLOCUIRE NET
Costul curent de reproducţie sau de înlocuire a unui activ minus deprecierile pentru deteriorarea fizică şi pentru orice forme relevante de depreciere şi neadecvare.
142 IPOTEZE ŞI CONDIŢII LIMITATIVE:
L Prezentul raport este întocmit Ia cererea clientului şi în scopul precizat. Nu este recomandată folosirea raportului de către o terţă persoană fără obţinerea în prealabil a acordului scris al clientului, autorului evaluării şi evaluatorului verificator, aşa cum se precizează la punctul 10 de mai jos. Nu se asumă responsabilitatea faţă de nici o altă persoană în afara clientului, destinatarilor evaluării şi celor care au obţinut acordul scris şi nu se acceptă responsabilitatea pentru nici un fel de pagube suferite de orice astfel de persoană, pagube rezultate în urma deciziilor sau acţiunilor întreprinse pe baza acestui raport. Responsabilitatea se consideră asumată numai faţă de destinatarii raportului de evaluare.
2. Raportul de evaluare îşi păstrează valabilitatea numai în situaţia în care condiţiile de piaţă, reprezentate de factorii economici, sociali şi politici, rămân nemodificate în raport cu cele existente Ia data întocmirii raportului de evaluare.
3. Evaluatorul nu este responsabil pentru problemele de natură legală care afectează fie proprietatea imobiliară evaluată, fie dreptul de proprietate asupra acesteia şi care nu simt cunoscute de către evaluator. în acest sens se precizează că nu au fost făcute cercetări specifice la arhive, iar evaluatorul presupune că titlul de proprietate este valabil şi se poate tranzacţiona, că nu există datorii care au legătură cu propărietatea evaluată şi aceasta nu este ipotecată sau închiriată. în cazul în care există o asemenea situaţie, aceasta este menţionată în raport. Proprietatea imobiliară se evaluează pe baza premisei că aceasta se află în posesie legală şi responsabilă.
4. Se presupune că proprietatea imobiliară în cauză respectă reglementările privind documentaţiile de urbanism, legile de construcţie şi regulamentele sanitare, iar în cazul în care nu sunt respectate aceste cerinţe, valoarea de piaţă va fi afectată,
5. Proprietatea nu a fost expertizată detaliat. Orice schiţă din raportul de evaluare prezintă dimensiunile aproximative^ ale proprietăţii şi este realizată pentru a ajuta cititorul raportului să vizualizeze proprietatea. în cazul în care există documente relevante (măsurători de cadastru, expertize) acestea vor avea prioritate.
6. Raportul este întocmit pe baza presupunerii că nu este necesară prezentarea sau folosirea acestui raport într-o instanţă, cu excepţia situaţiilor când acest lucru a fost stabilit în prealabil. într-o astfel de situaţie, trebuie să se precizeze, dar nu în mod necesar, numai timpul necesar verificării raportului şi informaţiilor legate de acesta, precum şi compensaţia adecvată.
7. Daqă nu se arată altfel în raport, evaluatorul nu are cunoştinţă asupra stării ascunse sau invizibile a proprietăţii (inclusiv, dar fără a se limita doar la acestea, starea şi structura solului, structura fizică, sistemele mecanice şi alte sisteme de funcţionare, fundaţia, etc.) sau asupra condiţiilor adverse de mediu (de pe proprietatea imobiliară în cauză sau de pe o proprietate învecinată, inclusiv prezenţa substanţelor periculoase, substanţelor toxice, etc.) care pot majora sau micşora valoarea proprietăţii. Se presupune că nu există astfel de condiţii dacă ele nu au fost observate Ia data inspecţiei sau nu au devenit vizibile în perioada efectuării analizei obişnuite, necesară pentru întocmirea raportului de evaluare. Acest raport nu trebuie elaborat ca un audit de mediu sau ca un raport detaliat al stării proprietăţii, astfel de informaţii depăşind sfera acestui raport şi/sau calificarea evaluatorului. Evaluatorul nu oferă garanţii explicite sau implicite în privinţa stării în care se află proprietatea şi nu este responsabil pentru existenţa unor astfel de situaţii şi nici pentru eventualele procese de testare necesare descoperirii lor.
8. Evaluatorul obţine informaţii, estimări şi opinii necesare întocmirii raportului de evaluare, din surse pe care evaluatorul le consideră a fi credibile şi evaluatorul crede că ele sunt adevărate şi corecte. Evaluatorul nu îşi asumă responsabilitatea în privinţa acurateţei informaţiilor furnizate de terţe părţi.
9. Opiniile privind valoarea precum şi alte concluzii incluse în raport presupun încheierea în mod satisfăcător a oricăror alte sarcini care trebuie finalizate într-o manieră responsabilă. Poate fi necesară efectuarea unei alte inspecţii pentru a confirma încheierea acestor sarcini.
10. Conţinutul acestui raport este confidenţial şi autorul nu îl va dezvălui unei terţe persoane, cu excepţia situaţiilor prevăzute de Standardele Internationale de Evaluare şi/sau atunci când proprietatea a intrat în atenţia unui corp judiciar calificat.
11. Evaluatorul a fost de acord să-şi asume realizarea misiunii încredinţate de către clientul numit în raport, în scopul utilizării precizate de către client, care de asemenea este precizat to raport. Clientul a fost de acord că realizarea evaluării şi formatul raportului sunt adecvate destinaţiei evaluării.
12. Consimţământul scris al evaluatorului şi al evaluatorului verificator (dacă al acestuia din urmă este necesar), trebuie obţinut înainte ca oricare parte a raportului de evaluare să poată fi utilizată în orice scop de către orice persoană, cu excepţia clientului şi a altor destinatari ai evaluării care au fost precizaţi în raport, precum şi a agentului de asigurări şi creditorului, dacă aceştia au plătit onorariul pentru evaluare, în situaţia în care obiectivul clientului este un creditor ipotecar. Consimţământul scris şi aprobarea trebuie de asemenea obţinute înainte ca raportul de evaluare (sau oricare parte a sa) să poată fi modificat sau transmis unei terţe părţi, inclusiv altor creditori ipotecari, alţii decât clientul sau altor categorii de public prin prospecte, memorii, publicitate, relaţii publice, informaţii, vânzare sau alte mijloace.
15. DECLARAŢIE DE CONFORMITATE
Ca elaborator declar ca raportul de evaluare pe care il semnez a fost realizat in concordanta cu reglementările Standardelor Internationale de Evaluare si cu ipotezele si condiţiile limitative cuprinse in prezentul raport. Declar ca nu am nici o relaţie particulara cu clientul si nici un interes actual sau viitor fata de proprietatea evaluata. Rezultatele prezentului raport de evaluare nu se bazeaza pe solicitarea obţinerii unei anumite valori, solicitare venita din partea clientului sau a altor persoane care au interese legate de client sau de produsul bancar garantat, iar remunerarea evaluării nu se face in funcţie de satisfacerea unei asemenea solicitări. In aceste condiţii, subsemnatul, in calitate de elaborator, imi asum responsabilitatea pentru datele si concluziile prezentate in prezentul raport de evaluare.
16. CERTIFICĂRI
Subsemnatul certific în cunoştinţă de cauză şi cu bună credinţă că:
1. Afirmaţiile privind faptele cuprinse în prezentul raport sunt adevărate şi corecte.
2. Analizele, opiniile şi concluziile sunt limitate doar de ipotezele şi concluziile limitative menţionate şi sunt analizele, opiniile şi concluziile mele profesionale personale, imparţiale şi nepărtinitoare.
3. Nu am interese anterioare, prezente sau viitoare în privinţa proprietăţii imobiliare care face obiectul prezentului raport de evaluare şi nu am nici un interes personal privind părţile implicate în prezenta misiune, excepţie făcând rolul menţionat aici.
4. Implicarea mea în această misiune nu este condiţionată de formularea sau prezentarea unui rezultat prestabilit, în funcţie de mărimea valorii estimate, de direcţia de evaluare care favorizează cauza clientului, de atingerea unui rezultat stabilit sau de producerea unui eveniment, îh funcţie de opinia mea.
5. Analizele, opiniile şi concluziile mele au fost formulate, la fel ca şi întocmirea acestui raport, în concordanţă cu Standardele Internationale de Evaluare.
6. Posed cunoştinţele şi experienţa necesare îndeplinirii misiunii în mod competent. Cu excepţia persoanelor menţionate in raportul de evaluare, nici o altă persoană nu mi-a acordat asistenţă profesională în vederea îndeplinirii acestei misiuni de evaluare.
17. RECONCILIEREA VALORILOR. DECLARAREA VALORII
SELECTATE
ÎN URMA EVALUĂRII EFECTUATE DE MINE, A ANALIZEI INFORMAŢIILOR APLICABILE ŞI A FACTORILOR RELEVANŢI, OPINIA MEA ESTE CĂ VALOAREA DE PIAŢĂ A PROPRIETĂŢII MOBILIARE DESCRISE (SAU DREPTULUI EVALUAT) ESTE:
VALOAREA DE PIAŢA ESTIMATA PRIN METODA COMPARAŢIILOR DE PIAŢA
TEREN 381.668 LEI (84.941 EURO)
VALOAREA DE PIAŢA ESTIMATA PRIN METODA COSTULUI DE
RECONSTRUCŢIE
CONSTRUCŢIE 10.728 LEI (2372 EURO)
VALOARE TOTALA CONSTRUCŢIE SI TEREN 392.396 LEI (87.313 EURO)
VALORILE NU CONŢIN TVA
EVALUATOR
HERBEIROXANA CLAUDIA Autorizaţia nr. 16906/2004 Evaluator proprietăţi imobiliare
ÎNCADRARE IN ZONA
POZE IMOBILE
COMPARAŢII
COMPARABILA 1
Vanzare Teren Baru , 2 € / m2
Preţ Vanzare:
Telefon:
2 € / m2
0755083604
Vând 1000 mp teren extravilan ,loc bani juci.hunedoara lan ga halta cfr
COMPARABILA 2
Vanzare Teren Baru , 13000 €
Prm Vmmmm: Telefon:
15000 €
0721555532
Teren Intravilan aon» bani intre petroşani al fcatat cu iwi la 0, £6Miqp, nHHfaanti «te hala posibilitate racordare curant- Osz, apa. jud. hunedoara, preţ 15000 euro o.
COMPARABILA 3
Vanzare Teren Baru , 2 € / m2
O» Ianuarie 2017
2€/m2
0755083604
ROMÂNIA, JUDEŢUL HUNEDOARA, COMUNA BARU, CONSILIUL LOCAL
Baru,str.”Prof. Dr. Şt Gârbea” nr.222,Tel. 0254/778003; fax 0254/778398
E-mail:primăAceastă adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Anexa nr.2 la Hotărârea nr.25/2017
CAIET DE SARCINI
privind vânzarea prin licitaţie publică a unor bunuri proprietatea privată a comunei Baru
CAP.I.OBIECTUL LICITAŢIEI
Obiectul licitaţiei îl reprezintă vânzarea prin licitaţie publică cu ofertă în plic a unor imobile, teren în suprafaţă de 15.498 m2 şi construcţie în suprafaţă de 328 m2, proprietatea privată a comunei Baru, situate în satul Baru(zona fostei balastiere), înscrise în CF nr.61988, număr cadastral 61988. Bunurile se află în proprietatea privată a Comunei Baru, nu sunt revendicate şi nu fac obiectul unor litigii.
CAP.II.FORMA DE LICITAŢIE
Licitaţie publică deschisă cu ofertă în plic în baza Hotărârii Consiliului Local al Comunei Baru nr.25/2017.
CAP.HI.ORGAIZATORUL LICITAŢIEI:
PRIMĂRIA COMUNEI BARU, Str. Prof. Dr. Ştefan Gârbea, nr. 222, tel.02547778003.
CAP.IV.ELEMENTE DE PREŢ
Preţul de pornire al licitaţiei este de 3923.396 lei.
CAP.V.TERMENE
Licitaţia va avea loc în data de , ora 11, la sediul Primăriei Comunei Baru.
Termenul limită de predare a documentelor este de , ora , la sediul Primăriei Comunei Baru.
Contractul de vânzare-cumpărare se va încheia în termen de 10 zile lucrătoare de la data adjudecării.
CAP.VLMODALITĂŢI DE PLATĂ
Plata se va stabili de comun acord în momentul semnării contractului.
CAP.VII.CUANTUMUL ŞI NATURA GARANŢIILOR
Participanţii la licitaţie vor depune o taxă de participare în sumă de 100 lei.
Garanţia de participare la licitaţie se constituie în sumă de 20.000 lei.
Garanţia de participare la licitaţie se retumează participanţilor care nu au câştigat licitaţia.
Garanţia de participare la licitaţie nu se va restitui câştigătorului licitaţiei în situaţia în care acesta renunţă să semneze contractul de vânzare-cumpărare atribuit în maxim 10 zile de la adjudecare.
Garanţia de participare la licitaţie va rămâne în cont ca plată în avans pentru imobilele care fac obiectul licitaţiei.
Garanţia şi taxa de participare la licitaţie se depune în lei, la casieria Primăriei Baru până în data de , iar chitanţa în original va fi anexată plicului cu oferta.
CAP.VIII.MODUL DE DESFĂŞURARE A LICITAŢIEI
Până la data şi ora limită, se vor depune documentele de capabilitate şi cererea de participare la licitaţie.
în ziua şi la ora precizată în anunţul publicat în presă , în prezenţa comisiei de licitaţie participanţii sunt invitaţi în sală.
Comisia de licitaţie stabileşte lista de participare, în baza căreia se admite participarea la licitaţie, pe baza documentelor depuse.
Deciziile comisiei se iau cu votul a 2/3 din numărul membrilor.
Licitaţia este valabilă dacă s-au prezentat cel puţin 2 ofertanţi.
Depunerea cererii de participare la licitaţie, a documentelor solicitate are ca efect acceptarea necondiţionată a preţului de pornire la licitaţie.
înainte de începerea licitaţiei, documentele de capabilitate depuse vor fi verificate de către membrii comisiei, urmând ca aceştia să consemneze în scris despre cele constatate.
Preşedintele comisiei dă citire înştiinţărilor şi publicaţiilor, condiţiilor vânzării, a listei participanţilor, modului de desfăşurare a licitaţiei şi constată îndeplinirea condiţiilor legale de desfăşurare.
Anunţul pentru a doua licitaţie se va publica în termen de 3 zile de la desfăşurarea primei licitaţii,dar nu mai puţin de 5 zile înainte de data ţinerii celei de a doua.
A doua licitaţie este valabilă dacă s-a prezentat cel puţin 1 ofertant care oferă preţul de pornire la licitaţie.
în cazul în care după repetarea procedurii nu s-a depus nici o ofertă licitaţia va fi reluată după publicarea unui nou anunţ de vânzare.
Se întocmeşte proces verbal de adjudecare şi se semnează de către membrii comisiei şi de către toţi cei prezenţi la licitaţie, semnarea acestuia făcând dovada adjudecării imobilelor. Un exemplar din procesul verbal de adjudecare se păstrează în dosarul licitaţiei şi o copie de pe aceasta se predă adjudecatarului licitaţiei.
Contractul de vânzare cumpărare se va încheia în termen de 10 zile lucrătoare de la data adjudecării.
Nesemnarea de către adjudecatarul licitaţiei a contractului de vânzare - cumpărare atrage după sine nulitatea adjudecării, iar suma achitata cu titlu de garanţie de participare nu se va restitui. De asemenea, nu mai are dreptul de a participa la o nouă licitaţie pentru imobilele în cauză.
CAP.IX. CALENDARUL LICITAŢIEI
Lansarea anunţului publicitar data de
Documentele se pot procura începând cu data de de la sediul Primăriei
Comunei Bara, str.Prof. Dr. Şt. Gârbea nr.222, tel.0254778003.
Termenul limită de depunere a documentelor este de ,ora , la sediul Primăriei
Comunei Bara, str. Prof. Dr. Şt. Gârbea nr.222, tel.0254778003.
Deschiderea licitaţiei în data de ora .
CAP.X.INSTRUCŢIUNI PRIVIND CONŢINUTUL DOCUMENTELOR
Documentele ce urmează a fi predate sunt:
- cerere de participare;
- documentele de capabilitate.
Documentele de capabilitate sunt:
- chitanţa reprezentând contravaloarea caietului de sarcini;
- chitanţa reprezentând achitarea taxei de participare;
- chitanţa reprezentând achitarea garanţiei de participare;
- certificatul de înmatriculare a ofertantului la Oficiul Registrului Comerţului;
- certificat de atestare fiscala valabil la data licitaţiei, emis de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice care să ateste faptul ca ofertantul nu are debite restante către bugetul consolidat al statului;
- certificat de atestare fiscala valabil la data licitaţiei, emis de către compartimentul de resort din cadrai primăriei de pe raza teritorială a localităţii de reşedinţă, care să ateste faptul că ofertantul nu are debite restante către bugetul local;
- declaraţie pe proprie răspundere a reprezentantului legal a societăţii comerciale din care să rezulte că acesta nu se află în reorganizare judiciară sau faliment;
- împuternicire pentru participare la licitaţie - dacă este cazul;
CAP.XI.INSTRUCŢIUNI PRIVIND DEPUNEREA DOCUMENTELOR
La depunerea documentelor se va proceda astfel:
- documentele de capabilitate se vor depune într-un plic pe care se va specifica:
PRIMĂRIA COMUNEI BARU, COMUNA BARU, JUDEŢUL HUNEDOARA , cu
menţiunea :pentra licitaţia din data de .
A NU SE DESCHIDE PINA LA DATA DE ORA .
Oferta financiara va fi depusa într-un alt plic urmând ca ambele plicuri să fie introduse într -un
colet.
Anexat la plicul cu documente de capabilitate se depune cererea de participare la licitaţia însoţită de menţionarea activităţii ce va fi desfăşurată în spaţiul respectiv.
Documentele şi cererea de participare se depun la registratura Primăriei Bara.
CAP.XII.PRECIZĂRI PRIVIND FORMELE DE COMUNICARE ŞI LIMBA FOLOSITĂ ÎN CORESPONDENŢA SI RELAŢIILE ÎNTRE PĂRŢI
Documentele, notificările, deciziile şi alte comunicări care trebuie transmise între părţi se vor face în formă scrisă sau altă formă care asigura înregistrarea actului, cu excepţia documentelor a fost prevăzută prin documentele licitaţiei.
Toate documentele vor fi întocmite în limba română.
în cazul în care Primăria Comunei Bara şi cumpărătorul comunică prin telefon sau alt mijloc de comunicare care nu asigură înregistrarea conţinutului comunicării, expeditorul comunicării este obligat să trimită imediat o confirmare scrisă a acesteia pentru a se asigura înregistrarea.
CAP.XIII.PRECIZARI PRIVIND SEMATURILE SI PARAFELE NECESARE PENTRU DOCUMENTELE OFERTELOR
Documentele depuse de ofertant,’ vor fi ştampilate şi semnate de persoanele desemnate legal pentru fiecare document.
CAP.XIV.PRECIZĂRI PRIVIND ANULAREA LICITAŢIEI
Anularea licitaţiei poate fi acceptată atunci când:
- nici unul din documentele prezentate de către ofertanţi nu corespund prevederilor din documentele licitaţiei;
- se constată nereguli importante în derularea licitaţiei care afectează principiul concurenţei
loiale;
- în cazul unor contestaţii întemeiate admise.
Anularea se face prin hotărâre comună a membrilor comisiei de licitaţie şi se va comunica în scris tuturor participanţilor, având motivele care au stat la baza acestei anulări.
Poate fi exclus din procedura de licitaţie, atât în timpul licitaţiei cât şi ulterior până la semnarea contractului de vânzare cumpărare, ofertantul despre care se dovedeşte că a furnizat informaţii false în documentele de calificare.
CAP.XV.DEPUNEREA SOLUŢIONAREA ŞI COMPETENŢA REZOLVĂRII CONTESTAŢIILOR
Participanţii nemulţumiţi de rezultatul licitaţiei pot depune contestaţie conform Legii nr.554//2004 privind contencios administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
CAP.XVI.DISPOZIŢII FINALE
Costul documentelor licitaţiei este de 1.000 lei.
Documentele licitaţiei se pot procura contra cost de la sediul Primăriei Comunei Bara începând cu data de .
Documentele vor fi depuse la registratura Primăriei Comunei Bara până cel târziu în data de ,ora .
Vânzătorul nu-şi asumă răspunderea pentru eventualele diferenţe de suprafaţă, preţul de vânzare fiind ferm şi stabilit pentru întregul obiectiv.
Cad în sarcina cumpărătorului întocmirea documentaţiei legale pentru evidenţierea şi transcrierea dreptului de proprietate în cartea funciară.
Bara, 24.02.2017
Vot deschis; Număr consilieri în funcţie:! 1; Cvorum:! 1; Voturi pentru:! 1; Voturi împotrivă:0; Abţineri:0.
Notă: Această formă este scanarea documentului încheiat. Pentru conformitate şi eliminarea posibilelor erori, vă rugăm să consultaţi scanarea originală a documentului prin intermediul acestui link: H.C.L. nr. 25 din 24 februarie 2017.pdf.