Primăria Comunei Baru, județ Hunedoara, România
- Detalii
- Scris de Administrator
- Categorie: Pagina Comunei Baru
- Accesări: 20230
Arhivă evenimente 2019.
Comuna Baru, jud. Hunedoara, România.
Luna Mai 2019
20 Mai 2019
Alegerile europarlamentare şi Referendumul naţional din 26 mai 2019
În data de 26 mai 2019 vor avea loc alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European precum şi Referendumul Naţional convocat de Preşedintele României.
Acest lucru atrage situaţia în care vor exista trei buletine de vot pentru fiecare alegător, un buletin de vot pentru "europarlamentare" şi două buletine de vot pentru referendum. Aşadar, secţiile de votare vor fi dotate cu câte trei urne, câte una pentru fiecare tip de buletin de vot.
Alegerile "europarlamentare".
Votarea începe la ora 7:00 şi se desfăşoară până la ora 21:00 (ora locală, când secţia de votare se închide - alegătorii care se află în sala de vot la ora 21:00 pot să îşi exercite dreptul la vot).
Reprezentanţii României în parlamentul European sunt aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, România fiind reprezentată în Parlamentul European de 32 de parlamentari, având un mandat de 5 ani.
Actele în baza cărora se poate vota sunt reprezentate de orice act de identitate românesc, valabil în ziua votării, cum ar fi cartea/ buletinul de identitate (proprie sau provizorie) dar şi în baza unei forme de paşaport.
Alegătorii sunt arondaţi unei secţii de votare, în funcţie de domiciliu sau reşedinţă, listele de alegători fiind întocmite în avans pe baza datelor furnizate de serviciile de evidenţa populaţiei, votul în altă secţie de votare fiind posibil pe listele suplimentare de alegători. Conform legii, pentru alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, la cererea scrisă a acestora (la acre sunt anexate documente doveditoare ale stării de incapăacitate), depusă cel târziu în preziua alegerilor, vor vota cu ajutorul urnei speciale şi cu materialul necesar votării, cu ajutorul a 2 membri ai biroului electoral.
Procedura de vot are mai multe elemente distincte. Fiecare alegător îşi exprimă votul personal, exercitarea votului în numele altui alegător fiind interzisă. Orice control asupra modului în care votează un alegător este interzisă, votul fiind secret. Fiecare cetăţean are dreptul la un singur vot, votul multiplu fiind interzis (la aceste alegeri fiind utilizat Sistemul informati de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal - SIMPV). La aceste alegeri nu se poate vota prin corespondenţă.
Partidele politice ori candidaţii independenţi s-au înregistrat cu cel puţin 60 de zile înainte de ziua alegerilor. Lista candidaţilro din partea partidelor politice poate fi consultată pe pagina Biroului Electoral Central (dă click pe acest link), asemenea listei candidaţilor independenţi (dă click pe acest link). Partidele politice trebuie să obţină cel puţin 5% din voturi pentru a fi alese în Parlamentul European.
Referendumurile naţionale "pentru justiţie".
Alegătorul care doreşte să îşi exercite dreptul de vot la referendumurile naţionale va primi în mod obligatoriu ambele buletine de vot corespunzătoare celor două întrebări de la referendum, neavând posibilitatea de a opta pentru una sau pentru alta din întrebări.
Buletinul de vot nr. 1 - Interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie pune întrebarea "Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?" la care există variantele de răspuns "DA" şi "NU", iar Buletinul de vot nr. 2 - Interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct Curtea Constituţională cu privire la ordonanţe pune întrebarea "Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?" la care există variantele de răspuns "DA" şi "NU".
09 Mai 2019
Ambulanţa pentru Monumente a trecut pe la Biserica Pârveştilor din Baru
Biserica ţărănească din Baru cunoscută sub numele de Biserica Pârveştilor, care poartă hramul Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, a beneficiat de dragostea şi hotărârea celor ce doresc ca istoria să nu se piardă.
Potrivit legendelor locale, biserica a fost ridicată de către un sătean, pe nume Pârvu (de aici şi numele de "BIserica Pârveştilor"), cu banii primiţi de la o ceată de haiduci, pe locul unei mai vechi biserici din lemn (ce exista de undeva din secolul al XV-lea), biserica fiind menţionată în tabelele recensămintelor ecleziastice din anii 1733 şi 1750 şi pe harta iosefină a Transilvaniei (1769 - 1773).
În acest moment, biserica figurează pe lista monumentelor istorice (HD-II-m-A-03242) putând "reveni la viaţă" în urma intervenţiei "Ambulanţei pentru Monumente", începând cu data de 20 mai, când se va evalua posibilitatea reluării slujbelor religioase în acest lăcaş de cult.
Vremurile şi-au lăsat amprenta părăsirii asupra acestui lăcaş istoric, încă neexistând un sprijin real din partea statului român, dar a venit vremea resuscitării realizată de un grup de entuziaşti voluntari de la Ambulanţa Monumentelor Istorice, alături de participarea comunităţii locale din Baru, a parohiei şi a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj.
Intervenţia chiar are caracter de resuscitare, fiind vorba despre repararea acoperişului acestui lăcaş, cu scopul de a preveni/ încetini degradarea datorată intemperiilor naturale, pregătind astfel front de lucru pentru adevăratele operaţiuni de restaurare/ recondiţionare.
Primăria Baru a plătit materialele necesare schimbării acoperişului, UBB Cluj a oferit cazarea şi micul dejun celor care au participat la lucrări, voluntarii, fără a fi experţi, arhitecţi sau doctori în ştiinţe, au dăruit timpul şi cunoaşterea lor.
Dintre oficialităţile care susţin acest proiect se remarcă prefectul judeţului Hunedoara, dl. Fabius Kiszely, prorectorul UBB Cluj, dl. Ioan Bolovan, primarul Comunei Baru, dl. Răducanu Daniel şi coordonatorul Ambulanţei pentru Monumente, dl. Eugen Vaida.
Voluntarii participanţi sunt reprezentaţi de domnii Adrian Puiuleţ, Ioan Toporan, Adinel Popovici (părinte paroh Baru) şi mulţi, mulţi alţii, locuitori sau nu ai comunei Baru.
Surse media:
Observator TV (Digital Antena Group) - Monumentele istorice din Hunedoara au şansa să devină magnet pentru turişti, datorită unor voluntari.
Gazeta de Dimineaţa - Monument istoric din Baru, reabilitat de voluntari.
09 Mai 2019
Memoria eroilor neamului
Sărbătorirea eroilor neamului nostru în acest an începe cu participarea comunităţii noastre la sărbătoarea împlinirii a 100 de ani, la data de 4 mai 1919, de la finalizarea activităţilor "Misiunii Militare Franceze" de pe teritoriul României, ce s-a desfăşurat în localitatea General Berthelot.
La manifestaţii au participat, alături de oficialităţi ale judeţului Hunedoara (prefectul judeţului Hunedoara, Domnul Fabius Kiszely) şi academicianul Păun Ion Otiman, prorectorul UBB Cluj, Domnul Ioan Bolovan, directorul Şcolii de Agenţi Septimiu Mureşan, Cms. Şef Liviu Dumitru, primarul Comunei General Berthelot, Doamna Marina Huzoni, primarul Comunei Baru, Domnul Răducanu Daniel şi mulţi, mulţi alţii.
Festivităţile au început cu discursul Domnului Ioan Bolovan urmate de intonarea imnului de stat ale României şi imnului Uniunii Europene. Apoi au fost depuse coroane, jerbe şi flori la bustul generalului Berthelot din incinta Centrului de Dezvoltare Durabilă Ţara Haţegului, cum este denumit acum conacul generalului, de către elevii Şcolii de Agenţi. Au urmat şedinţele foto la care participanţii au purtat costumele militare ale epocii dar şi costume populare. În final a avut loc o sesiune de comunicări ştiinţifice sub genericul "100 de ani de la încheierea misiunii oficiale a generalului Henri Mathias Berthelot în România", susţinută de membrii Academiei Române şi de cadre universitare.
Notă istorică.
La începutul primului război mondial, generalul Henri Mathias Berthelot a activat pe teatrul de operaţiuni militare din Franţa. În octombrie 1916 acesta a sosit în România fiind conducătorul misiunii militare franceze.
Misiunea militară franceză, sub conducerea generalului Berthelot, s-a desfăşurat în două etape, prima în perioada 1916 - 1918, ca participare la operaţiunile militare din timpul primului război mondial, a doua între 1 octombrie 1918 şi 4 mai 1919, ca participare la operaţiunile militare postbelice (generalul conducând "Armata de la Dunăre"/ "l’Armee du Danube"). Pe toată perioada misiunii (mai puţin în perioada 17.05 - 28.10.1918 când a avut alte atribuiri), generalul Berthelot a asigurat şi rolul de consilier militar al regelui Ferdinand şi al reginei Maria.
În prima etapă generalul, împreună cu un corp de 21 de ofiţeri (număr ce a crescut în timp până la un efectiv militar de 400 de persoane, la începutul lui 1917), colaborează la refacerea şi reorganizarea armatei române (din ianuarie până în mai 1917), pe teritoriul rămas liber al Moldovei, personalul misiunii fiind detaşat pe lângă comandamentele române, până la nivel de comandament de divizie, două secţiuni având rolul distincte, "Misiunea Aeronautică" şi "Misiunea Serviciului Sanitar" (unde colaborează strâns cu regina Maria). La data de 7 mai 1918 este semnată pacea de la Buftea-Bucureşti prin care România este supusă condiţiilor Puterilor Centrale şi misiunea militară franceză îşi încetează activitatea.
Una din cele mai folositoare acţiuni ale generalului Berthelot (îndrăgit în rândul armatei române care l-a poreclit "Generalul Burtilon", deoarece acesta avea o burtă "generoasă") a fost permanenta opoziţie la preluarea conducerii armatei române de către statul major rus, dejuncând permanent trădările constante (uşor deductibile de pe urma manevrelor militare ruse dar şi prin opoziţia permanentă faţă de misiunea militară franceză, în special împotriva generalului Berthelot, acuzat a fi "mai român decât românii"), organizate şi planificate ale acestuia faţă de România (ruşii negociind permanent împărţirea României între Rusia, Bulgaria şi Puterile Centrale). Generalul Berthelot a fost cel mare a informat Marele Cartier General Francez de faptul că, "linia Siretului şi Dobrogea au fost pierdute datorită retragerii programate a armatei ruse, adevăratul motiv al acestei retrageri fiind dorinţa de a împărţi România".
Situaţia semnalată de către general, permanent contracarată prin acţiuni reale, a devenit manifestă începând cu luna mai 1917 când trădarea cauzei Antandei de către ruşi a devenit evidentă, când, la data de 21 mai 1917 sunt recunoscute oficial meritele generalului Berthelot care primeşte calitatea de cetăţean de onoare al României.
Cu toate acestea, conducerea armatei române este trecută sub ordinele Comandamentului Rus, în iunie 1917, moment în care generalul consideră ca încheiată misiunea sa. Dar, acesta rămâne ca martor ocular al luptelor de la Mărăşti - Mărăşeşti - Oituz, rămânând sfătuitor al regelui Ferdinand, chiar şi la semnarea armistiţiului (9 decembrie 1917).
Armistiţiul dintre puterea sovietică şi Germania, de la Brest-Litovsk, a determinat în scurt timp demisia guvernului Brătianu şi, la 5 martie 1918 sunt semnate preliminariile de pace care solicitau expres părăsirea teritoriului României de către misiunea militară franceză. Astfel că, la data de 9 martie, 1.080 de militari francezi (400 de ofiţeri şi 680 de oameni de trupă), împreună cu misiunile militare italiană, engleză şi americană, precum şi cei 40 de sărbi ai colonelului Hagici (singurii supravieţuitori ai luptelor din Dobrogea) au părăsit România.
Şi, la data de 12 martie 1918, generalul Berthelot este decorat cu Ordinul Militar "Mihai Viteazul" (clasa a II-a) pentru "destoinicia şi neobosita muncă ce a depus cu ocazia organizării armatei române în 1917".
Finalul acestor evenimente este marcat de operaţiunile militare încheiate de intrarea în Chişinău la 27 martie 1918, fapt ce a atras ca, la semnarea tratatului de la Bucureşti (7 mai 1918) Basarabia să rămână ţării mamă (pierzând Dobrogea şi Cadrilaterul).
De aici începe cea de-a doua etapă a misiunii franceze sub conducerea generalului Berthelot, în octombrie 1918, când guvernul României anulează condiţiile păcii Buftea-Bucureşti şi sunt reluate ostilităţile. În acest moment misiunea militară franceză îşi schimbă denumirea de "Armata de la Dunăre" şi participă activ la desfăşurarea ostilităţilor. Este recunoscut meritul generalului Berthelot de a autoriza Înaltul Comandament al Armatei Române să depăşească aliniamentul fixat prin armistiţiu până la limitele recunoscute de Aliaţi precăzute de Convenţia de la Belgrad (încheiată la data de 17 august 1916). În acest context, Armata Română a înaintat spre limita teritoriului unit cu Vechiul Regat la 1 decembrie 1918, consfinţind participarea generalului ca fiind unul dintre ctitorii Marii Uniri.
Înfrângerea Bulgariei (septembrie 1918) dă oportunitatea ca generalul Berthelot să devină consilier tehnic pe lângă Comandamentul Român şi să reia operaţiunile Misiunii Franceze în România şi, la 6 noiembrie 1918, generalul să primească ordinul de a alunga forţele germane din România, având la dispoziţie trei divizii (diviziile 16 şi 30 coloniale şi divizia 27 engleză), trecând Dunărea pe la Giurgiu la data de 10 noiembrie 1918. În aceeaşi zi, regele Ferdinand dă decretul de mobilizare al armatei române.
A doua zi după aceste evenimente (11 noiembrie) este semnat armistiţiul semnat de Antantă cu Austro-Ungaria şi, la 13 noiembrie este semnat armistiţiul cu Germania (cu toate acestea, Dobrogea va rămâne bulgarilor şi sârbii vor ocupa Banatul). Este momentul în care generalul Berthelot ordonă dispariţia oricărei urme "a fostei ocupaţiuni şi administraţii inamice". Urmează măsuri militare energice ce vor fi desfăşurate până la începutul lui 1919. Evenimentele, pe scurt, sunt reprezentate de: 28.11.1918 Congresul general al Bucovinei se uneşte Bucovina cu România, la 1 decembrie Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia hotărăşte unirea Transilvaniei până la Tisa şi a Banatului cu România, tot pe 1 decembrie 1918 regele Ferdinand şi regina Maria intră în Bucureşti (însoţiţi de generalul Berthelot), pe 2.12.1918 armata română desfăşoară o ofensivă spre Reghinul Săsesc şi Târgu Mureş, la 8.12.1918 generalul german Mackensen părăseşte Sibiul (trupele române ocupândul la data de 12.12.1918) şi se semnează un armistiţiu la data de 13 decembrie 1918 cu puterile centrale solicitându-se retragerea trupelor sârbeşti din Banat şi ocuparea acestuia de către trupele generalului Berthelot sub condiţia stabilirii liniei romane pe cea a Mureşului.
Generalul Berthelot, având ştiinţă de atrocităţile săvârşite la nord de linia Mureşului, dă celebrul ordin de ofensivă şi, la 21 decembrie, trupele române intră în Cluj şi în ziua următoare ating aliniamentul Sighet-Ciucea-Zam unde avansarea este oprită la cererea Angliei, solicitându-se Ungariei să se retragă pe "linia .Apathy-Berthelot" (Baia Mare - Cluj şi Deva), înţelegere ce nu a fost respectată de către trupele ungare decât până la 3.01.2019. Generalul declanşează o activă politică de negociere în avantajul României ajungând să fie acuzat chiar de către francezi şi englezi ca fiind mânat de sentimente pro-româneşti, căutându-se eliminarea sa din anturajul regelui Ferdinand.
La 25 februarie 1919, conferinţa de pace de la Versailles, stabileşte frontiera între români şi unguri de-a lungul şoselei care ducea de la Arad la Salonta, apoi de-a lungul căii ferate de la Salonta-Oradea-Carei-Satu Mare, care a fost adus la cunoştinţă generalului Berthelot la data de 25 februarie 1919. Acum vine demisia guvernului ungar şi instalarea guvernului bolşevic al lui Bela Kun care atacă aliniamentul român, moment în care aliaţii decid înlocuirea generalului Berthelot de la comanda trupelor aliate din zonă, forţând conformarea generalului care se retrage "din motive de sănătate".
Ulterior plecării generalului, la 4 iulie 1919 trupele române alungă trupele ungare la vest de Tisa şi, la data de 4 august 1919 armata română ocupă Budapesta, care va rămâne sub administraţie română până la data de 28 octombrie 1919, retragerea oficială fiind finalizată abia la sfârşitul lui martie 1920, cu acordul aliaţilor. Tratatul de pace cu Ungaria semnat 4 iunie 1920 consfinţeşte graniţele interbelice ale României Mari.
După finalizarea misiunii militare din România, generalul a îndeplinit diferite funcţii de guvernator militar al unor departamente din Franţa. Generalul va păstra legături permanente cu patria sa adoptivă (România), făcând în repetate rânduri vizite (anual) şi ocupându-se de opere de binefacere.
În semn de recunoştinţă pentru meritele sale deosebite, generalul a fost decorat cu cele mai înalte distincţii ale statului român, fiind declarat şi cetăţean de onoare al României (în vara lui 1917) şi ales membru de onoare al Academiei Române (în 1926). Printre altele, acesta, ca recunoştinţă pentru meritele sale deosebite, generalul a fost împroprietărit prin lege specială cu domeniul de la Fărcădinul de Jos (conac + 70 ha de teren în comuna Unirea, judeţul Hunedoara, azi comuna General Berthelot) unde se află conacul acestuia. După moartea acestuia, domeniul este cedat testamentar Academiei Române, pe lângă sume de bani cu destinaţie de tip bursier către unii tineri.
Acestea sunt câteva "rânduri de notă istorică" aşternute spre memoria celui care a fost declarat deseori "Mai român decât românii", cel care justificat deseori acţiunile sale cu "Din dragoste pentru România".
Luna Aprilie 2019
30 Aprilie 2019
Tradiţia agapei
Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, este momentul în care răul şi viclenia sunt lăsate deoparte, toţi credincioşii îmbrăcând haina adevărului şi a bucuriei.
Astfel că, de mai mulţi ani (5), după cele trei zile de sărbătoare ale Învierii Domnului, comunitatea din satul Petros, comuna Baru, foloseşte acest prilej luminos pentru a se aduna la a fi împreună şi a sta la masă.
Fiind un eveniment al comunităţii, sub atenta îndrumare a reprezentanţilor bisericii ortodoxe "Învierea Domnului" din Petros, în frunte cu preotul parohiei din Petros, participă foarte mulţi membri ai comunităţii care se ocupă de tot ceea ce este necesar pentru a fi sărbătorită bucuria creştinilor născută de sărbătoarea învierii Domului Iisus Hristos, dar bucuriile lumeşti cum ar fi cea a regăsirii între membrii comunităţii, a traiului şi sărbătorii împreună, a înfrăţirii, cu tot ceea ce atrage aceasta: depănarea de amintiri, solicitarea de ajutor, bucuria de a purta straiele tradiţionale, alungărea singurătăţii şi multe, multe altele.
Surse media:
Gazeta de dimineaţa: Agapă pentru alungarea singurătăţii.Comunitatea din Baru s-a strâns în jurul bisericii.
Kapital TV (Facebook): Agapă pentru alungarea singurătăţii în a doua zi de Paşte.
24 Aprilie 2019
"Ambulanţa pentru Monumente - Transilvania Sud"
Apel
Numărul poveştilor de succes în ceea ce priveşte realibilitarea monumentelor istorice, a vechilor aşezăminte, creşte de la an la an. Şi, acum, a venit rândul unui vechi monument de pe teritoriul comunei noastre.
Antreprenori care să se angajeze într-o adevărată aventură de a readuce astfel de clădiri la frumuseţea de altă dată sunt din ce în ce mai puţin, "moda naţională" fiind orientată mai mult spre reşedinţele nobiliare extraurbane (unde se înregistrează deja peste 70 de poveşti de succes).
Putem vorbi despre autorităţi locale sau investitori privaţi în cazul celor ce remarcă un anumit potenţial economic al unei locaţii, eventual al unei clădiri. Dar, în cazul nostru va fi vorba doar despre asociaţii de profil, alături de membrii comunităţilor locale şi de autorităţile locale.
În cazul nostru este vorba despre proiectul "Ambulanţa pentru monumente" derulat de către Asociaţia Momentum (link către pagina de Facebook a acestora) care îşi propune să acţioneze eficient în domeniul salvgardării patrimoniului imobil prin punerea în siguranţă a unor obiective importante din sudul Transilvaniei, până ce acestea vor putea fi restaurate. Proiectul pilot a fost cofinanţat prin Administraţia Fondului Cultural Naţional şi este sprijinit de către Alteţa Sa Regală Prinţul de Wales şi Anglo Romania Trust for Traditional Architecture.
Pentru obţinerea unor efecte pe termen mediu şi lung, proiectul încurajează implicarea societăţii civile şi creşterea activităţii de implicare voluntară şi filantropică din România.
Salutăm iniţiativa lor şi participăm alături de chemarea lor redând (pentru început) mai jos mesajul postat de aceştia pe pagina lor de Facebook:
Dragi prieteni,
Am pregătit draniţa pentru Biserica cu hramul „Sf. Ilie” (Biserica Pârveştilor) din Baru Mare, com. Baru, jud. Hunedoara.
Vă invităm să vă înscrieți în limita numărului de 20 locuri disponibile pentru intervenția care va dura două săptămâni și care constă în înlocuirea laților și a draniţei degradate.
De asemenea, colegii noştri de la Asociaţia Arcus vor realiza voluntar punerea în siguranţă a picturii exteriore.
Activitățile se desfășoară în cadrul proiectului „Ambulanţa pentru Monumente - Transilvania Sud”. Lucrările au în primul rând un scop didactic pentru tinerii aflați în diferite stagii de formare profesională, dar dorește, totodată, să atragă și participarea altor iubitori ai patrimoniului. Echipamentul de lucru este pus la dispoziție de către TEMAD Romania, iar tratarea șiței cu substanţa Bochemit este sponsorizată de Deposib Expert din Sibiu. Cazarea va fi asigurată de către Universitatea „Babeş Bolyai”.
Fiecare voluntar trebuie să fie pregătit cu sac de dormit, încălțăminte de lucru, îmbrăcăminte subțire și groasă de sezon, frontală, alte lucruri personale de teren.
Participarea se anunță obligatoriu și aici: 0740597184 – apel sau mesaj (arh. Veronica Vaida).
Intervenţia se va desfaşura între 1 şi 15 mai.
Vă așteptăm cu drag!
Surse media:
Facebook - Ambulanţa pentru Monumente - Intervenţie de urgenţă la Biserica Pârveştilor.
Luna Februarie 2019
18 Februarie 2019
Cupa "Masibo" WKF (olimpic) - interstiluri, ediţia a X-a jubiliară, Karate la final
După cum se anunţa, Cupa "Masibo", ajunsă deja la a X-a ediţie a atras peste 600 de karatişti de la 32 de cluburi din România, Ucraina, Republica Moldova şi Ungaria. Înfruntarea a fost grea pentru toţi sportivii participanţi, nivelul tehnic şi al calităţii competiţiei crescând de la an la an. Competiţia s-a desfăşurat în sala de sport de la Baru, respectând regulamentul WKF, sub coordonarea reputatului tehnician şi antrenot, prof. Radu Polifronie de la CSM Petroşani şi supervizarea preşedintelui FRK Octavian Amzulescu şi a vicepreşedintelui acestei federaţii Cristian Bogza.
S-au remarcat sportivii de la "Sportmax" din Râmnicu Vâlcea care a obţinut 15 medalii, "CSM Petroşani" cu peste 10 medalii (datorită rezultatelor obţinute trei sportivi de la acest club vor participa la întrecerile etapei Premier League One la karate WKF seria A disputate la Salzburg, Austria, unde se acordă puncte pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020), "Golden Karate Timişoara" cu 8 medalii.
Surse media:
Mesagerul Hunedorean - "Cupa Masibo, ediţia a X-a, la karate WKF".
Arena Vâlceană - "Karatiştii de la Sportmax s-au întors medaliaţi de la Cupa Masibo".
Opinia Timişoarei - "Bravo copii! Rezultate bune pentru juniorii de la Golden Karate Timişoara la o competiţie cu peste 600 de sportivi".
Cupa "Masibo", ediţia a X-a, Karate
În data de 15 februarie 2019, va avea loc în Comuna Baru, în sala de sport, cea de-a 10 ediţia a Cupei Masibo, cu începere de la ora 09:00. Scopul declarat al organizatorilor, CSM Jiul Petroşani în parteneriat cu Federaţia Română de Karate, Primăria Baru şi Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Hunedoara, este cel de verificare a nivelului de pregătire al sportivilor la nivel naţional, dar şi internaţional, fiind aşteptaţi şi sporivi din Moldova şi din Ucraina, într-o atmosferă competiţională (în cadrul unui program de pregătire ce se întinde până în luna aprilie, inclusiv).
Deschiderea oficială este programată la ora 12:00 cu participarea unor reprezentanţi ai instituţiilor judeţene şi locale şi ai Federaţiei Române de Karate.
Programul este cel cunoscut de la competiţiile anterioare, după verificarea elementelor tehnice (încadrare categorii, documente, şedinţa tehnică a arbitrilor, antrenorilor, etc) urmând să se deruleze probele eliminatorii la traseu, joc tehnic, kata individual şi echipe şi probele finale kumite individual şi kumite pe echipe.
Organizatorii vor acorda diplome şi medalii pentru sportivii clasaţi pe primele trei locuri (cu două poiţii "de loc trei"), pe categorii, iar la probele individuale se va acorda şi o cupă. Clasamentul pe cluburi participante se la alcătui după următoarele criterii: 3 puncte/ medalie aur, 2 puncte/ medalie argint, 1 punt/ medalie bronz, iar antrenorii de la cluburile clasate pe locurile I, II şli III primesc premii în echipamente sportive.
Lansarea Grădiniţei cu program prelungit în Comuna Baru
Investiţia realizată prin intermediul accesării de fonduri europene (cu o valoare totală în jurul sumei de 500.000 euro), susţinută cu eforturi ce se întind pe o lungă perioadă de timp îşi arată roadele, în data de 12 februarie 2019 având loc lansarea Grădiniţei cu Program Prelungit în Comuna Baru, odată cu începerea semestrului II din anul şcolar 2018 - 2019.
Această grădiniţă este una din etapele de dezvoltare ale unui plan mai amplu ce urmăreşte creşterea nivelulului de trai al locuitorilor comunei Baru.
Grădiniţa este dotată la cele mai înalte standarde educaţionale posibile, gata de a face faţă la trei grupe de copii preşcolari (un număr total de 75 de copii, dintre care 60 în regim de program prelungit).
La festivitatea de deschidere a fost invitată toată lumea, participând atât membrii comunităţii locale şi ai echipei primăriei avându-l ca lider pe primarul Răducanu Daniel, cât şi membri ai Prefecturii, Inspectoratului şcolar şi al altor instituţii din judeţul Hunedoara.
Legături media:
Replica HD: Grădiniţă nouă în Comuna Baru (legătură alternativă).
- Detalii
- Scris de Administrator
- Categorie: Pagina Comunei Baru
- Accesări: 20293
Componenţa Consiliului Local (Autorităţii Deliberative)
al Comunei Baru, judeţul Hunedoara, România.
01. Alicu Ion Zaharia (consilier)
02. Barb Anicuţa (consilier)
03. Bolesc Acxente Vladimir (consilier)
04. Deatc Ioan (consilier)
05. Dubreu Petru (consilier)
06. Dumitrescu Angela-Elisabeta (consilier)
07. Grecea Laura-Irma (consilier)
08. Luca Vasile (consilier)
09. Nălboc Eugen (consilier)
10. Rahotă Vasile (consilier)
11. Simion Daniel Mircea (viceprimar)
- Detalii
- Scris de Administrator
- Categorie: Pagina Comunei Baru
- Accesări: 15973
H.C.L. nr. 34 din 29 iun 2005 (Comuna Baru, Judeţul Hunedoara) - privind rectificarea bugetului local al comunei Baru pe anul 2005.
H.C.L. nr. 35 din 29 iun 2005 (Comuna Baru, Judeţul Hunedoara) - privind stabilirea şi sancţionarea unor contravenţii.
H.C.L. nr. 36 din 29 iun 2005 (Comuna Baru, Judeţul Hunedoara) - privind aprobarea investiţiei de interes local "Reparaţii capitale rezervoare de înmagazinare a apei şi captare izvor subteran".
H.C.L. nr. 37 din 27 iul 2005 (Comuna Baru, Judeţul Hunedoara) - privind aprobarea cumpărării unui teren proprietate privată pentru rezervorul de apă necesar alimentării cu apă a comunei.
H.C.L. nr. 38 din 27 iul 2005 (Comuna Baru, Judeţul Hunedoara) - privind alocarea unei sume din bugetul local pentru executarea unor lucrări de reparaţii la Biserica ortodoxă din satul Baru.
H.C.L. nr. 39 din 27 iul 2005 (Comuna Baru, Judeţul Hunedoara) - privind alocarea unei sume din bugetul local pentru executarea unor lucrări de reparaţii la Biserica ortodoxă din satul Valea Lupului.
H.C.L. nr. 40 din 27 iul 2005 (Comuna Baru, Judeţul Hunedoara) - privind propunerea de trecere a unui teren din proprietatea statului în proprietate privată.
H.C.L. nr. 41 din 27 iul 2005 (Comuna Baru, Judeţul Hunedoara) - privind acordarea unui ajutor financiar doamnei Băneu Leonora din comuna Baru, sat Baru, nr. 78.
H.C.L. nr. 42 din 27 iul 2005 (Comuna Baru, Judeţul Hunedoara) - privind aprobarea necesităţii investiţiei "Reabilitare drumuri forestiere" şi finanţarea prin programul SAPARD.
H.C.L. nr. 43 din 18 aug 2005 (Comuna Baru, Judeţul Hunedoara) - privind rectificarea bugetului local al comunei Baru pe aul 2005.
H.C.L. nr. 44 din 18 aug 2005 (Comuna Baru, Judeţul Hunedoara) - privind aprobarea cumpărării a 2,5 m3 lemn fasonat necesar refacerii acoperişului de la Biserica baptistă din Baru.
H.C.L. nr. 45 din 18 aug 2005 (Comuna Baru, Judeţul Hunedoara) - privind aprobarea executării unor lucrări de reparaţii la Biserica ortodoxă din Livadia de Câmp.
H.C.L. nr. 46 din 18 aug 2005 (Comuna Baru, Judeţul Hunedoara) - privind aprobarea executării unor lucrări de reparaţii la Biserica ortodoxă din Livadia de Coastă.
H.C.L. nr. 47 din 18 aug 2005 (Comuna Baru, Judeţul Hunedoara) - privind
H.C.L. nr. 48 din 18 aug 2005 (Comuna Baru, Judeţul Hunedoara) - privind modificarea Hotărârii nr. 16/ 2005 privind constituirea Comisiei de testare a personalului contractual angajat în cadrul Poliţiei Comunitare.
H.C.L. nr. 49 din 18 aug 2005 (Comuna Baru, Judeţul Hunedoara) - privind aprobarea suplimentării cotei de motorină pentru luna iulie.
H.C.L. nr. 50 din 18 aug 2005 (Comuna Baru, Judeţul Hunedoara) - privind modificarea Hotărârii nr. 37/ 2005 privind aprobarea cumpărării unui teren proprietate privată pentru rezervorul de apă necesar alimentării cu apă a comunei.
H.C.L. nr. 51 din 29 sep 2005 (Comuna Baru, Judeţul Hunedoara) - privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul fiscal 2006.
H.C.L. nr. 52 din 29 sep 2005 (Comuna Baru, Judeţul Hunedoara) - privind aprobarea executării unor lucrări de reparaţii la Biserica ortodoxă din Petros.
H.C.L. nr. 53 din 29 sep 2005 (Comuna Baru, Judeţul Hunedoara) - privind propunerea de trecere a unui teren din proprietatea statului în proprietatea privată.
H.C.L. nr. 54 din 29 sep 2005 (Comuna Baru, Judeţul Hunedoara) - privind desemnarea reprezentării Consiliului local al comunei Baru în procesele civile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.
H.C.L. nr. 55 din 29 sep 2005 (Comuna Baru, Judeţul Hunedoara) - privind acordarea unui ajutor financiar doamnei Drăgănesc Olga din comuna Baru, sat Petros, nr. 61.
H.C.L. nr. 56 din 29 sep 2005 (Comuna Baru, Judeţul Hunedoara) - privind aprobarea reparării apartamentului de serviciu, proprietatea publică a comunei Baru, situat în comuna Baru, satul Baru, strada "Prof. dr. Şt. Gârbea", nr. 222, etajul 2, apt. 2.
H.C.L. nr. 57 din 29 sep 2005 (Comuna Baru, Judeţul Hunedoara) - privind aprobarea alocării sumei de 2.500 lei din bugetul local pentru finanţarea activităţii Asociaţiei sportive "Streiul Baru".
Notă: Pentru accesarea unor H.C.L.-uri mai vechi de 10 ani de la emiterea lor (scanare în format .pdf) puteţi să vă adresaţi la secretariatul Primăriei Comunei Baru, în conformitate cu procedurile atrase de normativele şi legislaţia în vigoare.
La acest moment, pe site-ul primăriei Comunei Baru, pentru aceste H.C.L.-uri, există doar listarea titlului lor (fără link-uri către documentul scanat), aşa cum este consemnat în Registrul de H.C.L.-uri al Comunei Baru.
- Detalii
- Scris de Administrator
- Categorie: Pagina Comunei Baru
- Accesări: 18117
Strategiile locale de dezvoltare
Strategia locală de dezvoltare a Comunei Baru pentru perioada 2014 - 2020.
- Detalii
- Scris de Administrator
- Categorie: Pagina Comunei Baru
- Accesări: 17432
(Revenire la pagina principală "WiFi4EU - Baru")
Anexa I - Documentaţie realizare cerere de ofertă în colaborare cu furnizorii de servicii (versiune 31.01.2019).
Componentele hardware ale reţelei (la data acestei versiuni a anexei I) sunt reprezentate de:
- Punctele de acces - denumite în continuare "P.A." ), preferabile fiind cele la valori de achiziţie de 550 - 600 EUR forma "de exterior";
Totalul P.A.-urilor selectate este de 10 (extensie la 12), conform listei de mai jos (şi clauzelor contractuale - vezi Anexa 2, anexa I.2.):
Grup 1 (Baru)
- P.A. - Primăria Comunei Baru, str. "Prof. Dr. Şt. Gârbea" nr. 222, Baru, jud. Hunedoara, C.P. 337035 (care acoperă direct şi centrul UPU şi parcul din faţa primăriei şi poate iniţia reţea secundară către blocurile din zonă, Biserica Penticostală "Betel", coordonate 45,469622; 23,165344),
- P.A. - Centru de Informare şi Promovare Turistică Baru, D.N. 66, Baru, jud. Hunedoara, C.P. 337035 (care acoperă direct şi o parte din parcul Baru, coordonate 45,470154; 23,166782),
- P.A. - Cămin Cultural Baru, str. "Prof. Dr. Şt. Gârbea", Baru, jud. Hunedoara, C.P. 337035 (care acoperă direct şi Şcoala Baru, terenul de sport şi o parte din parcul Baru, coordonate 45,470714; 23,164641),
- P.A. Biserica Ortodoxă Baru, str. "Prof. Dr. Şt. Gârbea", Baru, jud. Hunedoara, C.P. 337035 (acoperă zona Bărişor, coordonate 45,472898; 23,159750),
- P.A. Sală sport, Campus U.B.B., Baru. jud. Hunedoara, C.P. 337035 (care acoperă şi sala de sport şi centrul de pompieri, coordonate 45,473094; 23, 149368),
Grup 2 (Petros)
- P.A. Biserica Ortodoxă Petros, Petros, com. Baru, jud. Hunedoara, C.P. 337037, (acoperă zona bisericii ortodoxe precum şi zona Muncelului), coordonate 45,468354; 23,171053,
- P.A. Şcoala Gimnazială Petros, Petros, com. Baru, jud. Hunedoara, C.P. 337037, (care acoperă zona Şcolii gimnaziale precum şi zona Petros), coordonate 45,468836; 23,172582,
Grup 5 (Valea Lupului)
- P.A. Biserica Valea Lupului (care acoperă atât biserica ortodoxă cât şi Căminul cultural Valea Lupului, cu posibila extensie pe Valea Lupului), coordonate 45,471989; 23,124040,
Grup 6 (Livadia)
- P.A. Cămin Cultural Livadia, (care acoperă zona căminului cultural cu posibila extensie pe zona Livadia de Câmp), coordonate 45,491260; 23,126354,
- P.A. Biserica Livadia. (care acoperă zona bisericii cu posibila extensie pe zona Livadia de Câmp), coordonate 45,493263; 23,126343,
Punct de rezervă
11. P.A. Biserica Ortodoxă Livadia (care acoperă zona bisericii ortodoxe şi permite acoperirea pe zona Livadia de Coastă), coordonate 45,495651; 23,134883.
12. P.A. Zonă agrement "Hanul Boleştilor" (care acoperă această zonă dar permite şi extensia pe localitatea Patros), coordonate 45,470490; 23,192450.
Notă: Această alegere a P.A.-urilor este una intermediară (nu este o formă finală), estimarea numărului şi amplasamentului final al acestora, precum şi al costurilor finale agreate fiind realizată în colaborare cu furnizorii de servicii contactaţi din lista furnizorilor înscrişi pusă la dispoziţie de portalul WiFi4EU - în baza căreia a fost realizată selecţia iniţială a furnizorilor.
- Repeater-ele - denumire în continuare "repetitoare" (Notă: "Extend"-erele sau "Booster"-ele nu sunt preferabile deoarece se doreşte controlul complet al reţelei create, un repetitor conţinând cele două routere, cel de preluare şi cel de transmitere, cu funcţie tip P.A., fiind disponibil un nivel controlabil de securitate al reţelei), preferabile fiind cele de tip dual-band la valori de achiziţie de 150 - 200 EUR forma "de exterior" pentru evitarea "întârzierilor de semnal";
- Serviciul Internet - denumit în continuare "abonament";
- Serverul captiv/ Gateway - denumit în continuare "server".
Calcul estimativ
Nr. crt | Denumire reper | Nr. buc. | Valoare estimată | Total per reper |
Total | 14.900 | |||
1 | P.A. (exterioare) | 10 | 600 | 6.000 |
2 | Repetitor (dual band exterior) | 22 | 200 | 4.400 |
3 | Conectică, accesorii | 1 | 2.000 | 2.000 |
4 | Server şi licenţe portal captiv | 1 | 2.500 | 2.500 |
Sold | 100 |
Notă: Preţurile sunt prelevate "la valori maximale" în urma unui studiu de piaţă desfăşurat în perioada 15.12.2018 - 31.01.2019, atât pe piaţa electronică cât şi pe piaţa directă (en-detail) a comunităţii europene, fiind doar un reper de colaborare cu persoanele de contact ale furnizorilor de servicii, înainte de semnarea contractului final. Valorile prezentate încorporează doar valoarea finală a produsului efectiv, manopera nefiind cunoscută până la dialogul direct cu operatorii. Funcţie de aceste valori finale se va putea lua în considerare posibila extensie la 12 P.A.-uri, forma de bază fiind cea pe 10 P.A.-uri.
Detalii referitoare la această pagină vor fi implementate ori de câte ori voi avea ocazia, pentru o bună, transparentă şi eficientă colaborare cu orice terţ implicat.